Mureş: Salvatorul unor copii surprinşi de flăcări într-un bloc de garsoniere, distins cu Emblema de Onoare a IGSU

Mureş: Salvatorul unor copii surprinşi de flăcări într-un bloc de garsoniere, distins cu Emblema de Onoare a IGSU

Şeful Gărzii Intervenţie de la Secţia de Pompieri Târnăveni, plutonier adjutant şef Nicolae Albu, care a salvat doi copii surprinşi de un incendiu într-un bloc de garsoniere şi care, în acelaşi timp, a coordonat acţiunea de evacuare a 25 de persoane adulte şi 9 copii, a fost distins cu Emblema de Onoare a Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), informeazã AGERPRES.

Şeful Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Horea” al judeţului Mureş, colonel Călin Handrea, susţine că această distincţie este o recunoaştere a meritelor şi sacrificiilor pe care le fac pompierii în timpul intervenţiilor şi că este a doua Emblemă de Onoare primită în acest an de către un angajat al ISU Mureş, fapt ce reprezintă o performanţă deosebită.

„E o onoare pentru ISU Mureş, mai ales că anul acesta avem deja două Embleme de Onoare. Sunt astfel răsplătite meritele colegilor noştri care îşi fac datoria atât în timpul serviciului, cât şi în afara programului de muncă, aşa cum cu toţii ne-o facem. E un atribut profesional, se naşte şi din vocaţia pe care noi, ca şi pompieri, o avem. Suntem mândri cu asemenea colegi, iar faptul că anul acesta avem două medalii, ne onorează”, a declarat colonel Călin Handrea.

Pe lângă plutonier adjutant şef Nicolae Albu, care a fost distins cu Emblema de Onoare a IGSU, în acest an a primit Emblema de Onoare a Ministerului Afacerilor Interne şi plutonier adjutant Rad Radu, şef Gardă Intervenţie la Luduş, care a intervenit la un accident de muncă în timpul său liber.

Intervenţia care l-a propus plutonier adjutant şef Nicolae Albu pentru decoraţie a avut loc în data de 14.02.2020, ora 04,48, când subunitatea de pompieri Târnăveni a fost alertată cu privire la producerea unui incendiu la un apartament dintr-un bloc de locuinţe din cartierul Viitorului.

„Garda de intervenţie s-a deplasat în cel mai scurt timp posibil la locul solicitat cu un ASAS de capacitate mare, o autospecială de salvare de la înălţimi, autospeciala de descarcerare şi Ambulanţa SMURD B2. În urma executării recunoaşterii vizuale din exterior de către plt. adj. şef. Nicolae Albu, acesta a constatat că incendiul se manifestă violent, cu flăcări şi degajări mari de fum la etajul I al unui bloc de garsoniere. Imediat a dispus ordine pentru echiparea cu aparate de respirat a unei echipe de recunoaştere/salvare pentru interior cu o ţeavă de refulare şi dispunerea unei ţevi de refulare de pe sol pentru împiedicarea propagării incendiului pe exterior. După transmiterea ordinelor pentru realizarea dispozitivului premergător, plt. adj. şef. Albu Nicolae a intervenit împreună cu plt. maj. Şandor Marius pentru salvarea imediată a doi minori cu vârste cuprinse între 4 şi 6 ani, de la etajul al-II-lea. Minorii se aflau pe pervazul geamului de deasupra locului incendiului şi prezentau arsuri la nivelul membrelor inferioare, deoarece se aflau pe direcţia de propagare a incendiului pe verticală şi, de asemenea, prezentau plăgi deschise (tăieturi) la nivelul membrelor superioare şi feţei. Tăieturile proveneau în urma spargerii geamurilor de către locatari. Copiii se aflau în stare avansată de panică şi erau pe punctul de a sări, moment în care plt. adj. şef. Albu Nicolae împreună cu plt. maj. Sandor Marius au intervenit imediat pentru salvarea acestora şi transportarea lor la ambulanţă”, a arătat colonel Călin Handrea.

După salvarea minorilor, din ordinul lui Nicolae Albu s-au mai constituit două echipe de evacuare şi salvare a persoanelor care nu s-au putut evacua singure şi s-a trecut imediat la localizarea şi lichidarea incendiului precum şi protejarea căilor de evacuare.

Plutonier adjutant şef Nicolae Albu a spus că intervenţia care i-a adus Emblema de Onoare a IGSU a fost una dificilă, dar că este fericit că nu au existat victime omeneşti.

„A fost o intervenţie dificilă. Accesul în cartierul respectiv s-a făcut greoi din cauza maşinilor parcate, iar autospecialele noastre de capacitate mare au intrat destul de greu. Apoi a fost dificil din cauza numărului mare de persoane care trebuiau evacuate, plus că la etajul II erau doi copii pe pervazul geamului, care în orice moment puteau să cadă. Totul a decurs bine, colegii de la dispecerat ne-au sprijinit, au trimis mai multe ambulanţe, iar de la ISU Mureş au venit în ajutor alte autospeciale. Din fericire nu au fost victime, nici din rândul locatarilor, nici din rândul nostru, în afară de cei doi copii care aveau arsuri şi tăieturi la nivelul picioarelor şi la faţă. Această medalie e o bucurie imensă, poate odată în viaţă poţi primi o astfel de medalie, ca şi pompier. Lucrez din 2005 în structura pompierilor şi sunt foarte mândru. E o recunoaştere a meritelor pentru toată pregătirea şi misiunile la care am participat. Dar nicio misiune nu seamănă cu cealaltă, iar cea de la blocul respectiv mi s-a părut o intervenţie mai dificilă din cauza numărului mare de persoane evacuate şi a celor doi copii aflaţi în pericol. Un om care are copii resimte atunci când sunt implicaţi copii în asemenea evenimente”, a declarat plutonier adjutant şef Nicolae Albu.

Plutonier adjutant şef Nicolae Albu a spus că cei doi copii se vedeau de jos şi că a fost nevoie ca decizia de intervenţie să se ia în câteva secunde.

„Îţi faci în minte un plan de acţiune, dar când ajungi acolo poate e cu totul altceva. Echipa e antrenată, sunt profesionişti, nu a fost nicio problemă. Eu sunt şeful de tură şi îi coordonez. Atunci am fost 9 pompieri salvatori din Garda de Intervenţie, plus trei colegi de pe SMURD. Ulterior au mai venit 7 ambulanţe. E o întreagă desfăşurare de forţe, e nevoie de un punct medical avansat, un punct de triere ca să ştii câte persoane au ieşit şi câte mai sunt în clădire”, a spus plutonier adjutant şef Nicolae Albu.

Acesta a precizat că a fi pompier este deja o tradiţie în familia sa, întrucât şi tatăl său a fost pompier şi a trecut în rezervă în anul 2009.

Purtătorul de cuvânt al ISU Mureş, plt. Dan Petru Daniel, a arătat că a doua Emblemă de Onoare din acest an i-a fost acordată de către MAI plutonierului adjutant Rad Radu, din Luduş, dar că în rândul pompierilor actele de curaj şi implicare sunt destul de frecvente.

„Plutonier adjutant Rad Radu, care este şef Gardă Intervenţie la Luduş, a primit Emblema de Oroare pentru că a salvat o persoană în timpul liber. Pompierul a intervenit la un accident de muncă unde un om a suferit amputarea unui membru inferior. Colegul nostru a intervenit, a reuşit să stabilizeze victima, a sunat la 112, a dat informaţii clare şi a solicitat elicopterul SMURD în sprijin. Din fericire, persoana a rămas în viaţă. Pentru colegii noştri distincţiile înseamnă recunoştinţă, se vede clar că munca depusă este apreciată. Aceste două cazuri nu sunt singulare, au mai fost pompieri care au intervenit în timpul liber, salvând vieţi. La un accident rutier, un coleg care a ieşit din tură după 24 de ore şi în timp ce se deplasa spre casă, a ajuns la locul unui accident şi a observat oameni adunaţi. A intervenit, a stabilizat victima, a sprijinit victima şi a întreţinut o conversaţie pozitivă cu ea, astfel încât aceasta să nu se demoralizeze şi să nu intre în panică. I-a stabilizat gâtul, capul şi a îndrumat participanţii să sune la 112 pentru a oferi informaţii clare şi precise, care sunt extrem de utile, fiindcă atunci se ştie cu ce anume se intervine. Un alt subofiţer aflat în ziua sa liberă a salvat viaţa unui om aflat la un centru SPA, care a suferit un stop cardiorespirator. Omul era fără semne vitale şi colegul a intervenit instantaneu să îi ofere masaj cardiac. Apoi a oferit date clare la 112 pentru a se şti ce fel de ambulanţă trebuie trimisă la locul intervenţiei. Până la sosirea echipajului cu medic, colegul nostru a reuşit să readucă funcţiile vitale, să readucă la viaţă victima. Ne mândrim cu asemenea oameni şi avem multe cazuri de acest gen”, a spus plt. Dan Petru Daniel.

Sursa: www.agerpres.ro
Foto: ISU Mureș / Facebook