Peste 3.000 de copii și tineri români din comunitățile istorice și din diaspora vor beneficia de programul de tabere ARC care se va derula anul acesta în patru județe din România. Programul a fost lansat pe 2 aprilie a.c., la sediul Guvernului, în prezența premierului Viorica Dăncilă, a ministrului pentru Românii de Pretutindeni, Natalia-Elena Intotero, a ministrului Tineretului și Sportului, Bogdan Matei, și cu participarea reprezentanților autorităților locale. De asemenea, au fost prezenți ministrul Cercetării și Inovării, Nicolae Hurduc, și ministrul pentru Relația cu Parlamentul, Viorel Ilie, informeazã Ministerul pentru Românii de Pretutindeni.
Cu acest prilej, miniștrii Natalia-Elena Intotero și Bogdan Matei au semnat Protocolul de Colaborare în baza căruia va avea loc cea de-a unsprezecea ediție a taberelor ARC, un proiect devenit tradiție, la care au participat deja, în total, peste 23.000 de copii, tineri și profesori.
La deschiderea oficială a programului, premierul Viorica Dăncilă a salutat acțiunea celor două ministere partenere și a subliniat importanța unui astfel de proiect în susținerea identității etnice, culturale și lingvistice a tinerilor, elevilor și studenților români de pretutindeni, din jurul granițelor și din diaspora.
Totodată ministrul pentru Românii de Pretutindeni, Natalia Elena Intotero, și-a exprimat aprecierea față de toți cei care au contribuit la dezvoltarea acestui proiect de suflet și a subliniat că prin contribuția autorităților locale, dar și a misiunilor diplomatice ale României și a organizaţiilor şi asociaţiilor românilor din afara graniţelor României, taberele ARC vor fi, și în acest an, un prilej de reconectare a elevilor și studenților români cu țara de origine, cu tradițiile, cultura și arta ce fac parte din cartea de vizită a României și a românilor de pretutindeni.
Programul de tabere ARC li se adresează etnicilor români (elevi, tineri, studenţi şi profesori) din ţările aflate în jurul graniţelor şi Balcani: Republica Moldova, inclusiv regiunea transnistreană, Serbia (Voivodina şi Valea Timocului), Bulgaria, Ucraina (regiunea Cernăuţi, Odessa şi Transcarpatia), Albania, Republica Macedonia de Nord, Ungaria, precum și celor din diaspora de mobilitate (Italia, Spania, Grecia, Canada, Portugalia, Marea Britanie, Franța, Germania etc.).
Anul acesta, participanții au la dispoziție cel mai mare număr de locuri de până acum – peste 3.000. Taberele se vor organiza în serii consecutive, în perioada 1 iulie – 27 august, în centrele de agrement din Sulina, județul Tulcea, Oglinzi, județul Neamț, Căprioara, județul Hunedoara, și Săcelu, județul Gorj.
„ARC” este parte a Programului de Guvernare 2018-2020 și face parte din pilonul Educație „Nicolae Iorga”, înscriindu-se în Planul anual de acțiuni proprii al Ministerului pentru Românii de Pretutindeni.
Foto: Ministerul pentru Românii de Pretutindeni / Facebook