Ministrul român al Muncii, domnul Marius Budăi, a vizitat mai multe firme românești

Ministrul român al Muncii, domnul Marius Budăi, a vizitat mai multe firme românești

Membrii comunității românești din Spania reprezintă un pilon central în relațiile bilaterale dintre cele două țări și, din acest motiv, Ambasada României le acordă întregul său sprijin, astfel încât să poată depăși problemele cu care se confruntă și să trăiască cu demnitate, informeazã Ambasada României în Regatul Spaniei.

În prima zi a vizitei sale oficiale în Spania, ministrul român al Muncii, domnul Marius Budăi, a vizitat mai multe firme românești care își desfășoară cu succes activitatea în Spania și care sprijină la rândul lor alți cetățeni români, oferindu-le locuri de muncă și ajutându-i să se integreze în societatea spaniolă. Dialogul a fost unul dinamic, constructiv, plin de substanță, din care au rezultat propuneri concrete, menite să favorizeze schimbul de bune practici.

Ambasadorul George Bologan a felicitat românii pe care i-a vizitat astăzi, împreună cu ministrul Muncii și Solidarității Sociale, și le-a transmis că încă de la începutul mandatului său a avut deosebita plăcere să cunoască români valoroși din comunitatea de pe plan local, oameni gospodari, modești, dornici să își ajute aproapele și să aducă un plus de valoare societății în care trăiesc. I-a îndemnat să continue pe acest drum deoarece prin promovarea sentimentului de unitate și solidaritate devenim mai puternici, vocea ne este mai bine auzită și obiectivele sunt mai ușor de îndeplinit, acestea fiind, totodată, valori europene fundamentale.

Foto: madrid.mae.ro