O delegație a Ministerului pentru Românii de Pretutindeni (MRP), condusă de ministrul Natalia-Elena Intotero, se va deplasa de urgență în Republica Cehă pentru a fi aproape de familiile cetățenilor români care au decedat în incidentul de la uzina chimică din localitatea Kralupy nad Vltavou, informeazã Ministerul pentru Românii de Pretutindeni.
„Familiile celor dispăruți trec acum printr-o grea încercare. Dorim să facem tot ce ne stă în putere pentru a le sprijini, pentru a răspunde nevoilor și dificultăților cu care se confruntă în aceste clipe tragice.
Împreună cu Ministerul Afacerilor Externe, cu reprezentanții Ambasadei din Republica Cehă, ne vom asigura că rudele victimelor au parte de toată asistența necesară și de tot ajutorul ce li se poate oferi”, a declarat ministrul pentru românii de pretutindeni, Natalia-Elena Intotero.
Ministerul pentru Românii de Pretutindeni menține constant legătura cu MAE cu privire la acest caz.
Foto: Arhivă MRP
[the_ad id=”14304″]