Învăţământul în limba română este esenţial în afara graniţelor, mai ales în contextul în care România are o a doua generaţie de copii născuţi în străinătate, a declarat ministrul pentru românii de pretutindeni, Natalia-Elena Intotero, cu prilejul unei vizite de lucru pe care o efectuează în Republica Italiană de luni până joi, informeazã AGERPRES.
Potrivit unui comunicat al Ministerului pentru Românii de Pretutindeni (MRP), agenda deplasării a debutat luni cu participarea oficialului român la evenimentul „Proiecte şi strategii educative pentru elevi în contextul european al emigraţiei pe motive de muncă în Europa”, organizat la Torino de profesorul de Limbă, Cultură şi Civilizaţie Românească Mariana Paliev, în colaborare cu directorul complexului „Şcoala Duca d’Aosta”.
La activitate au fost prezenţi inspectori şcolari, directori de şcoli din România şi aproximativ 30 de cadre didactice din judeţul Prahova. Principalul subiect de discuţie l-a reprezentat echivalarea studiilor din alte state şi măsurile luate de Guvernul României pentru sprijinirea educaţiei în limba română peste hotare.
„Învăţământul în limba română este esenţial în afara graniţelor, mai ales în contextul în care avem o a doua generaţie de copii născuţi în străinătate. De aceea este important să susţinem eforturile profesorilor, învăţătorilor şi educatorilor care predau în limba română. Vreau să vă mulţumesc pentru toată activitatea şi să vă asigur că aveţi un partener în instituţia pe care o reprezint şi în statul român. Mai mult decât atât, ne-ar face o deosebită plăcere ca împreună, prin demersuri conjugate, să putem sprijini înfiinţarea a cât mai multe cursuri de LCCR, astfel încât copiii noştri să aibă acces la învăţătură în limba română, indiferent unde se află”, a subliniat Natalia-Elena Intotero.
În egală măsură, ministrul român a prezentat pachetul educaţional pe care Ministerul Educaţiei Naţionale îl pregăteşte în colaborare cu MRP. Este vorba despre un proiect prin care cele două instituţii vor pune la dispoziţia şcolilor de weekend, a şcolilor din cadrul asociaţiilor româneşti şi a celor din cadrul parohiilor, precum şi tuturor românilor care transmit o solicitare către MRP suporturi de curs moderne dedicate predării interactive a limbii române. Această măsură vine să sprijine păstrarea identităţii românilor din afara graniţelor, precum şi reîntoarcerea familiilor de români din străinătate. Totodată, Natalia-Elena Intotero a reamintit despre cele peste 5.000 de burse oferite de Ministerul Educaţiei pentru ciclurile de licenţă, master şi doctorat destinate tinerilor români de peste hotare, care astfel pot veni să studieze în România, se arată în comunicat.
Conform acestuia, demnitarul MRP a invitat cadrele didactice prezente la eveniment să participe, în calitate de voluntari, la Programul de Tabere „ARC” ediţia 2018 şi să ia parte la Campania „Informare acasă! Siguranţă în lume!”.
În continuarea agendei, ministrul s-a întâlnit cu asociaţiile româneşti din Torino şi a discutat despre finanţările oferite de MRP şi despre modalităţile prin care Guvernul poate sprijini mai mult comunitatea de români din Italia. Au fost reiterate importanţa campaniilor de informare, precum şi îndemnul de a depune proiecte la MRP şi de a participa la programul de tabere al ministerului.
Vizita continuă astăzi cu întrevederi ale oficialului român cu reprezentanţi ai autorităţilor locale şi regionale din Piemonte, mai relevă sursa citată.
Foto: pixabay.com
[the_ad id=”14304″]