Ministerul pentru Românii de Pretutindeni lansează un nou proiect editorial: „Revista Comunităților Românești”

„Revista Comunităților Românești” este un produs editorial care își propune promovarea activităților asociațiilor românești și sprijinirea acestora pentru a crea noi conexiuni între entitățile mediului asociativ din afara granițelor țării, dar și pentru a-i invita să fie parteneri de dialog ai Ministerului.

„Multitudinea de proiecte, varietatea, bogăția agendei de manifestări a asociațiilor și organizațiilor românilor de pretutindeni reprezintă pentru noi repere permanente, parte esențială a activității Ministerului pentru Românii de Pretutindeni.

Revista comunităților românești este un proiect prin care Ministerul își propune să prezinte activitățile derulate de mediul asociativ românesc pe mai multe meridiane.

Este o inițiativă dedicată în exclusivitate românilor din afara granițelor pentru a-i sprijini în promovarea și păstrarea identității românești. Astfel, vă invităm să transmiteți informații despre evenimentele și proiectele Dumneavoastră și să ne deveniți parteneri de dialog în acest nou demers!”, a declarat Andreea Păstîrnac, Ministru pentru Românii de Pretutindeni, conform unui comunicat de presă citat, al MRP.

Toate asociațiile interesate să participe la proiect pot transmite pe adresa de email comunicare@mprp.gov.ro informații cu privire la evenimentele pe care le desfășoară, cu mențiunea că toate materialele primite vor fi prelucrate conform standardelor editoriale MRP și ulterior, publicate.

Descarcă primul număr al Revistei Comunităților Românești.

Foto: Arhiva MRP

[the_ad id=”14304″]