Ministerul pentru Românii de Pretutindeni, în parteneriat cu Ministerul Tineretului şi Sportului, va lansa miercuri programul de tabere „ARC”, ediţia 2018, dedicat în acest an celebrării Centenarului Marii Uniri, informează MRP, într-un comunicat transmis AGERPRES.
La evenimentul care va avea loc la Palatul Victoria vor participa premierul Viorica Dăncilă, ministrul pentru Românii de Pretutindeni, Natalia Intotero, şi ministrul Tineretului şi Sportului, Ioana Bran.
Cu această ocazie va fi semnat şi un Protocol de colaborare între MRP şi MTS pentru lansarea programului taberele „ARC”, ediţia 2018.
Ajuns la a zecea ediţie, programul se adresează etnicilor români din afara graniţelor, respectiv elevi, tineri, studenţi din ţările aflate în jurul graniţelor şi Balcani: Serbia, Bulgaria, Ungaria, Ucraina, Republica Moldova (inclusiv regiunea Transnistreană), Albania, Republica Macedonia, Croaţia, precum şi românilor din diaspora de mobilitate, din ţări ca Italia, Spania, Franţa, Belgia, Germania, Austria, Marea Britanie, Grecia, Canada, Statele Unite ale Americii, menţionează comunicatul citat.
Programul de tabere „ARC” îşi propune să creeze şi să păstreze legături între cetăţenii şi etnicii români din diferite ţări, să ofere cunoştinţe despre cultura şi civilizaţia românească, să promoveze valorile patrimoniului cultural românesc.
„ARC” este parte a Programului de guvernare 2018 – 2020 şi face parte din pilonul Educaţie „Nicolae Iorga”, înscriindu-se în Planul anual de acţiuni proprii al MRP.
Foto: Tabara Sulina – Programul ARC 2018 / Facebook
[the_ad id=”14304″]