Ministerul Economiei a finalizat ghidul Programului „Electric Up”

Ministerul Economiei a finalizat ghidul Programului Electric Up

Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri a anunţat că a finalizat ghidul Programului „Electric Up”, destinat firmelor care doresc să devină producători de energie fotovoltaică, informeazã AGERPRES.

„În vederea pregătirii tehnice a proiectelor, vă invităm să consultaţi proiectul ghidului de finanţare „ElectricUp”, pentru întreprinderi mici şi mijlocii şi domeniul HoReCa, privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică cu o putere instalată cuprinsă între 27 kWp – 100 kWp necesară consumului propriu şi livrarea surplusului în Sistemul Energetic Naţional, precum şi a staţiilor de reîncărcare de minim 22 kW pentru vehicule electrice şi electrice hibrid plug-in”, au scris pe Facebook reprezentanţii ministerului.

Pe 30 octombrie, Programul Electric Up, prin care firmele pot accesa granturi pentru instalarea de panouri fotovoltaice, va începe în două săptămâni”, a anunţat, vineri, ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Virgil Popescu.

El a fost prezent la cea de-a 28-a ediţie a evenimentului „Topul National al Firmelor Private din Romania”, eveniment organizat de Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România.

Ministrul s-a adresat antreprenorilor din sală, cu precădere unui producător de volane, care anterior primise un premiu şi spusese că doreşte să devină independent energetic.

„Da, este extraordinar de bine şi da, se poate. O să aveţi în două săptămâni programul Electric Up, de care aveţi nevoie, prin care puteţi lua un grant de 100.000 de euro maxim, puteţi instala 100 de KW la dumneavoastră, pe acoperişul halei dumneavoastră. Poate că nu sunt suficienţi, dar 100 kW este maximum pe care legislaţia română îl permite în momentul de faţă pentru a nu avea nevoie de autorizaţie şi ne dorim să acceseze acest program cât mai mulţi întreprinzători români”, a arătat Popescu.

Programul are un buget iniţial de 100 de milioane de euro.

„Avem suficienţi bani pentru acest program, avem 100 de milioane de euro pentru acest program pentru început, pentru a vedea cum funcţionează”, a continuat ministrul.

El le-a dat asigurări oamenilor de afaceri că multe dintre programele lor vor fi incluse în planul de guvernare.

Sursa: www.agerpres.ro
Foto: pixabay.com