Ministerul Afacerilor Externe salută celebrarea zilei de 1 Martie, a tradiției Mărțișorului, a cărei valoare de patrimoniu a fost recunoscută la nivel mondial, informeazã Ministerul Afacerilor Externe.
Înscrisă în 2017 în Lista Reprezentativă UNESCO a Patrimoniului Mondial Imaterial, cu titulatura”Practici culturale asociate zilei de 1 Martie”, tradiția Mărțișorului, împletită între mit și legendă, marchează începutul primăverii. Cu rădăcini în spațiul sud-est european, obiceiul confecționării, oferirii și purtării Mărțișorului – artefact ce a cunoscut o varietate de forme creative de-a lungul timpului – simbolizează reînnoirea timpului și renașterea naturii.
Mărțișorul sau 1 Martie, parte reprezentativă a spiritualității românești, oferă ocazia de a sărbători această tradiție foarte îndrăgită de toți românii. Misiunile diplomatice, oficiile consulare și institutele culturale românești din străinătate organizează, şi în acest an, acțiuni de diplomație publică menite să contribuie la o mai bună cunoaștere a tradiției Mărțișorului în rândul publicului din ţările de reşedinţă.
Ministerul Afacerilor Externe salută celebrarea tradiţiei Mărțișorului alături de toți cei care, participând la această sărbătoare, contribuie la conservarea și perpetuarea patrimoniului cultural românesc și transmite tuturor românilor urări de bine, sănătate și bucurii.
Vă dorim tuturor o primăvară minunată!
Informații suplimentare
Comitetul Interguvernamental al UNESCO pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial a votat, la 6 decembrie 2017, înscrierea „Practicilor culturale asociate zilei de 1 Martie (Mărțişorul)”– dosar multinațional coordonat de România și elaborat împreună cu Republica Moldova, Republica Macedonia și Republica Bulgaria – în Lista Reprezentativã a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanității. Reuniunea a avut loc la Jeju (Republica Coreea), în perioada 4-9 decembrie 2017.
Foto: AGERPRES
[the_ad id=”14304″]