MFP: Formulare privind rezidenţa persoanelor fizice în România conform convenţiilor de evitare a dublei impuneri

Ministerul Finanțelor Publice a emis Ordinul nr. 1099/2016 din 12 iulie 2016 pentru reglementarea unor aspecte privind rezidenţa în România a persoanelor fizice, publicat în Monitorul Oficial nr. 577 din 29 iulie 2016 și pe pagina: www.anaf.ro.

Conform Ordinului nr. 1099/2016, în conformitate cu prevederile convenţiilor de evitare a dublei impuneri, s-a aprobat formularistica elaborată pentru aplicarea prevederilor art. 7, 59 şi 230 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare Codul fiscal, şi ale convenţiilor de evitare a dublei impuneri, prevăzută în anexele nr. 1 – 4, care fac parte integrantă din prezentul ordin, după cum urmează:

Art.1

a) „Chestionar pentru stabilirea rezidenţei fiscale a persoanei fizice la sosirea în România” (anexa nr. 1);

b) „Chestionar pentru stabilirea rezidenţei fiscale a persoanei fizice la plecarea din România” (anexa nr. 2);

c) „Notificare privind îndeplinirea condiţiilor de rezidenţă potrivit prevederilor art. 7 şi art. 59 din Codul fiscal sau ale Convenţiei de evitare a dublei impuneri, încheiată între România şi …………………, de către persoana fizică sosită în România şi care are o şedere mai mare de 183 de zile” (anexa nr. 3);

d) „Notificare privind îndeplinirea condiţiilor de rezidenţă potrivit prevederilor art. 7 şi art. 59 din Codul fiscal sau ale Convenţiei de evitare a dublei impuneri, încheiată între România şi …………………….., de către persoana fizică plecată din România pentru o perioadă mai mare de 183 de zile” (anexa nr. 4).

Cine are obligaţia completării formularului „Chestionar pentru stabilirea rezidenţei fiscale a persoanei fizice la sosirea în România”?

O persoană fizică sosită în România care are o şedere în statul român o perioadă sau mai multe perioade care depăşesc în total 183 de zile, pe parcursul oricărui interval de 12 luni consecutive, care se încheie în anul calendaristic vizat.

Cine are obligaţia completării formularului „Chestionar pentru stabilirea rezidenţei fiscale a persoanei fizice la plecarea din România”?

O persoană fizică rezidentă în România, precum şi persoana fizică nerezidentă care a avut obligaţia completării formularului prevăzut la art. 1 lit. a), care pleacă din ţară pentru o perioadă sau mai multe perioade de şedere în străinătate care depăşesc în total 183 de zile, pe parcursul oricărui interval de 12 luni consecutive.

Cine nu are obligaţia completării formularului „Chestionar pentru stabilirea rezidenţei fiscale a persoanei fizice la sosirea în România”?

Cetăţenii străini cu statut diplomatic sau consular în România, cetăţenii străini care sunt funcţionari ori angajaţi ai unui organism internaţional şi interguvernamental înregistrat în România, cetăţenii străini care sunt funcţionari sau angajaţi ai unui stat străin în România, membrii familiilor acestora, cu respectarea regulilor generale ale dreptului internaţional sau a prevederilor acordurilor speciale la care România este parte.

Cine nu are obligaţia completării formularului „Chestionar pentru stabilirea rezidenţei fiscale a persoanei fizice la plecarea din România”?

Cetăţenii români care lucrează în străinătate, ca funcţionari sau angajaţi ai statului român într-un stat străin.

Criterii de stabilire a rezidenţei persoanei fizice, potrivit convenţiei de evitare a dublei impuneri

Dacă o persoană fizică este considerată rezidentă atât în România, cât şi într-un stat semnatar al convenţiei de evitare a dublei impuneri, rezidenţa persoanei fizice se stabileşte după cum urmează:

a) persoana fizică este considerată rezidentă numai a statului în care are domiciliul, respectiv locuinţa permanentă aflată la dispoziţia sa. O locuinţă se consideră permanentă dacă este proprietatea personală a persoanei fizice, dacă aceasta este închiriată de persoana respectivă sau dacă rămâne disponibilă oricând pentru această persoană şi/sau familia sa;
b) dacă aceasta deţine o locuinţă permanentă aflată la dispoziţia sa în ambele state, persoana este considerată rezidentă numai a statului în care îşi are centrul intereselor vitale, respectiv în statul cu care relaţiile sale personale şi economice sunt mai apropiate. În analiza relaţiilor personale se acordă atenţie familiei soţului/soţiei, copilului/copiilor, persoanelor aflate în întreţinerea persoanei fizice şi care sosesc în România împreună cu aceasta, calitatea de membru într-o organizaţie caritabilă, religioasă, participarea la activităţi culturale sau de altă natură. În analiza relaţiilor economice se acordă atenţie dacă persoana este angajat al unui angajator român, dacă este implicată într-o activitate de afaceri în România, dacă deţine proprietăţi imobiliare în România, conturi la bănci în România, carduri de credit/debit la bănci în România. Dacă o persoană fizică deţine o locuinţă într-un stat semnatar al unei convenţii de evitare a dublei impuneri încheiate cu România şi deţine la dispoziţia sa şi o locuinţă în România în timp ce o păstrează pe prima, faptul că păstrează prima locuinţă în statul în care a locuit preponderent, unde a muncit şi unde se află familia sa şi toate proprietăţile sale poate, împreună cu alte elemente, să demonstreze că persoana în cauză şi-a păstrat centrul intereselor vitale în celălalt stat, şi nu în România. Acelaşi criteriu de stabilire a centrului intereselor vitale este folosit în mod corespunzător şi pentru persoanele fizice rezidente care părăsesc România;
c) dacă nu poate fi determinat statul în care persoana are centrul intereselor vitale sau dacă respectiva persoană nu deţine o locuinţă permanentă aflată la dispoziţia sa în niciunul dintre state, se consideră că este rezidentă a statului în care aceasta locuieşte frecvent. Astfel, se vor avea în vedere şederile pe care le are persoana respectivă în toate locurile din acelaşi stat;
d) dacă persoana locuieşte în mod obişnuit în ambele state sau nu locuieşte în niciunul dintre ele, se va considera că persoana respectivă este rezidentă a statului a cărui naţionalitate/cetăţenie o are;
e) dacă persoana are naţionalitatea/cetăţenia ambelor state sau nu are naţionalitatea/cetăţenia niciunuia dintre ele, autorităţile competente ale statelor contractante vor rezolva această problemă pe cale amiabilă la nivelul acestora, potrivit articolului „Procedura amiabilă” din convenţia de evitare a dublei impuneri.

Pentru alte prevederi ale Ordinului nr. 1099/2016, dar și pentru formularele cuprinse în anexele nr. 1 – 4, click pe descarcă AICI.