La finalul mandatului de ministru pentru Românii de Pretutindeni, doamna Natalia Elena INTOTERO transmite următorul mesaj tuturor românilor din afara granițelor:
„Dragi români,
Pentru mai bine de un an de zile, am coordonat activitatea Ministerului pentru Românii de Pretutindeni, împreună cu o echipă tânără, dinamică și entuziastă, care și-a dedicat întreaga energie pentru a construi proiecte durabile, eficiente și de impact în susținerea, încurajarea și promovarea românilor de pretutindeni.
Mandatul meu de ministru a coincis cu sărbătorirea Centenarului României Moderne și cu deținerea pentru prima dată de către România a Președinției rotative a Consiliului Uniunii Europene, evenimente istorice care au conferit un plus de valoare activităților dedicate conaționalilor noștri. În această perioadă am continuat și dezvoltat programe deja existente și am inițiat noi proiecte fundamentale în vederea menținerii culturii și identității românilor, inițiative frumoase, cu care ne mândrim și care sper din tot sufletul să fie continuate de Guvernul României.
O prioritate a mandatului meu a fost aceea de a întâlni cât mai mulți reprezentanți ai comunităților românești din afara granițelor, pentru a le cunoaște problemele și a identifica împreună soluții eficiente și de durată la acestea.
Doresc să transmit, pe această cale, mult succes noului ministru și îi asigur pe toți românii, oriunde s-ar afla, de totala mea implicare în susținerea și promovarea identității culturale și spirituale românești. De asemenea, doresc să le mulțumesc tuturor colegilor din minister pentru implicare, dăruire și pentru felul în care s-au mobilizat de fiecare dată pentru a răspunde cât mai bine așteptărilor românilor de pretutindeni. Fie ca Bunul Dumnezeu să ne ajute pe noi toți să găsim bunăvoința și calea de a coopera mai mult, mai intens și mai eficient la promovarea națiunii noastre!
Așa să ne ajute Dumnezeu!”
Foto: Ministerul pentru Românii de Pretutindeni / Facebook