Dragi români din Spania,
Este pentru prima dată când, în această ultimă duminică de mai, 29 mai 2022, sărbătoresc alături de dumneavoastră Ziua Românilor de Pretutindeni, în calitate de ambasador al României în Regatul Spaniei, țară care este casă și loc de muncă sau de studiu pentru peste un milion de conaționali, informează Ambasada României în Regatul Spaniei.
Mă adresez tuturor românilor de aici, de la elitele profesionale care duc faima Spaniei în cercetare, medicină, inginerie, înaltă tehnologie, arhitectură, până la cei care, cu măiestria profesională și sudoarea frunții, au (re)construit la propriu orașele spaniole, iar alții au contribuit la valorificarea potențialului recunoscut al agriculturii acestei țări ospitaliere în care au căutat o viață mai bună. Le mulțumesc românilor pe care i-am întâlnit pentru exemplul de demnitate, decență și de sacrificiu manifestat.
Relația cu comunitatea românească reprezintă o prioritate a mandatului meu de ambasador și vă invit să fim parteneri în efortul de a identifica cele mai bune căi de promovare și afirmare a acesteia, de punere în valoare a imensului său potențial uman, economic și cultural. Lucrurile care au schimbat traiectorii în istoria neamului sau au făcut ca poporul român să se poată reinventa, au fost rezultatul unei voințe comune, care s-a impus în fața celor care au dezbinat fie din interior, fie din exterior.
Efortul de a menține o imagine vrednică de cinste a comunității nu poate fi dus doar de către Ambasadă, de un oficiu consular sau de Institutul nostru cultural din Madrid, este o acțiune de responsabilitate a tuturor românilor. De aceea, văd relația cu românii din Spania ca pe un spirit de echipă prin care cu toții, autorități ale statului român, mediu asociativ românesc sau biserici de toate confesiunile din Peninsulă, construim un proiect comun, în care să ne recunoaștem valorile și să vorbim frumos despre noi și ce putem oferi, dar mai ales să ne consolidăm stima de sine și încrederea reciprocă în centrul cărora să așezăm reperele de existență ale poporului nostru: limba, cultura, istoria, spiritualitatea și civilizația. Chiar dacă intenția mea și a colegilor mei este de a fi uniți în diversitatea de crez și idei, aceasta nu se va putea realiza fără implicarea constructivă a fiecăruia dintre dumneavoastră.
Mi-aș dori ca depărtarea geografică să nu aștearnă mantia uitării peste rădăcinile noastre, peste satul copilăriei, prin care mai curg încă lacrimi pentru copiii plecați departe și pe care l-au năpădit în ultima vreme prea amarnic crucile. Să aducem puțină Românie aici în Spania prin ceea ce este nobil sufletului nostru, prin cântece, poezie, reuniuni culturale și spirituale și prin portul nostru popular și bucătăria tradițională, cu care ne mândrim peste tot în lume, iar acolo unde e nevoie să avem curajul să smulgem dintre noi buruienile dezbinării și cele care sufocă frumusețea omeniei românești și a respectului dintre noi.
Vă mulțumesc tuturor și vă asigur de deplina mea recunoștință, pentru tot ceea ce faceți pentru a rămâne români! Mă înclin cu respect în fața celor care, în pofida greutăților de la locul de muncă, a lipsurilor materiale pe care poate mulți le resimțiți încă sau a durerii despărțirii de țară și de cei dragi, găsiți o fărâmă din timpul și energia dumneavoastră pentru a sădi România în inima celui mai de preț avut al nostru: copiii noștri din Spania.
Să purtăm curat și demn numele nostru prin lume! La mulți ani, suflet de dor și trăire românească oriunde te-ai afla!
George Bologan
Ambasador
Foto: Ambasada României în Spania / Embajada de Rumanía en España – Facebook