Mentor RobotX Hunedoara: Performanţa elevilor câştigători ai competiţiei de robotică, obţinută prin pasiune şi multă muncă

Elevii de la Colegiul Naţional de Informatică ”Traian Lalescu” din Hunedoara au câştigat competiţia mondială de robotică ”FIRST Global Competition” (FGC2018), care a avut loc în Mexic în perioada 15-18 august şi la care au participat 160 de ţări, informeazã AGERPRES.

Citește Ultimele Știri

Discursul ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, la Reuniunea Consiliului JAI din 12 decembrie 2024, conform unui comunicat de presă: „Stimate ...
COMUNICAT DE PRESĂ, 6 decembrie 2024, emis de Curtea Constituțională a României: În ședința din data de 6 decembrie 2024, ...

Mentorul elevilor din competiţia de robotică – profesorul Mircea Nistor – a afirmat miercuri într-o conferinţă de presă că „o astfel de performanţă se obţine prin pasiune şi foarte multă muncă”.

„Pasiunea pentru robotică în special (…). Interesul nostru a venit dintr-o necesitate, din conştientizarea unei necesităţi. În cinci – zece ani vor fi un miliard de automobile inteligente pe străzile lumii – sunt roboţi, care trebuie construiţi, care trebuie gândiţi, trebuie realizaţi şi nu putem face asta decât dacă începem din timp cu astfel de copii care să poată să realizeze astfel de maşinării complexe jucându-se”, a declarat Mircea Nistor.

Elevii şi mentorul lor au susţinut că îşi doresc o materie de robotică în programa şcolară pentru că reprezintă adevăratul mod de a învăţa.

„Ne dorim o materie de robotică în şcoli, pentru că e un alt mod de a învăţa – adevăratul mod de a învăţa. (…) Te confrunţi direct cu subiectul şi începi să înveţi pe parcurs. În şcoala tradiţională încercăm să îi nivelăm, e absurd, e ca şi cum ai încerca să dai acelaşi număr de pantofi la toţi, foarte puţini vor fi fericiţi că li se potrivesc. Noi încercăm ca aceeaşi programă să o folosim pentru toată lumea, ceea ce este profund greşit”, a spus profesorul Mircea Nistor.

El a declarat că echipa din care a făcut parte a dominat competiţia de la un capăt la altul.

„Sunt foarte mândru de echipă pentru că să atingi o astfel de performanţă unică la nivel mondial, nu numai că am câştigat acolo, dar am dominat competiţia de la un capăt la altul şi am avut cu cine să ne confruntăm: cu americani, singaporezi, japonezi. Este absolut fabulos, este tot ceea ce îşi poate dori un dascăl”, a spus Nistor.

Răzvan Vîrtan, elev în clasa a XII-a, a spus că în şcoala românească de stat ar trebui să se investească foarte mult în dotări, să se schimbe programele, astfel încât elevii să aibă cât mai multe activităţi practice, nu doar teorie. „Ar trebui foarte multe investiţii din partea Ministerului Educaţiei, dacă vrea să schimbe ceva”, a spus tânărul.

Elevul a precizat că îşi doreşte să meargă la studii în străinătate, dar să se întoarcă în România şi să schimbe ceva.

„Prin multă muncă împreună poate vom reuşi să aducem ceva nou sau să inventăm ceva care poate ridica, sau să putem investi pentru copii. Dacă noi suntem pasionaţi şi ne dorim să realizăm ceva, putem să strângem pe lângă noi şi alţi oameni şi atunci dacă suntem mulţi putem cu adevărat să schimbăm ceva. Să aducem ţara asta pe locul I în cât mai multe domenii”, a spus Răzvan Vîrtan.

Tinerii din Hunedoara s-au prezentat în concurs cu un robot construit în baza unui kit format din piesele necesare, însă fiecare echipă a putut să aleagă varianta pe care a considerat-o cea mai bună pentru sarcinile pe care ar fi urmat să le îndeplinească acesta.

Robotul trebuia să alimenteze anumite generatoare de energie, să deplaseze nişte panouri solare dintr-o parte a terenului în alta sau să activeze o turbină eoliană prin rotirea unei manivele. Toate aceste operaţiuni valorau un anumit punctaj, iar roboţii care reuşeau să îndeplinească cele mai multe sarcini şi într-un timp foarte scurt aveau punctajul cel mai mare.

Robotul este condus de doi oameni – unul se ocupă cu deplasarea acestuia, iar celălalt cu controlul sistemelor propriu zise de pe robotul cu 14 motoare.

La Olimpiada FIRST Global Challenge 2018 din Mexic elevii au câştigat cinci medalii de aur la categoriile „First Global Winning Alliance”, „First Global Challenge Award”, „First Global Grand Challenge Award”, „Albert Einstein Award for First Global International Excellence”, „Safety Award”, dar şi locul I, cu cel mai mare punctaj din competiţie.

Echipa este formată din Răzvan Nicolae Vîrtan, Andrei Cunţan, Radu Cîndea, Cristian Budiul, Andrei Lorinczi, Andrei Preda, profesorul mentor Mircea Nistor şi Cristian Vlăsceanu, mentor non-tehnic, din partea Asociaţiei Naţie Prin Educaţie.

Foto: AGERPRES
[the_ad id=”14304″]