MEN: Patru medalii pentru lotul României la Olimpiada Internaţională de Geografie 2019

Lotul României care a participat la cea de-a XVI-a ediţie a Olimpiadei Internaţionale de Geografie, care s-a desfăşurat în perioada 30 iulie – 5 august 2019, în Hong Kong/China, a obţinut patru medalii – una de aur, două de argint şi una de bronz, a anunţat Ministerul Educaţiei Naţionale, preluat de AGERPRES.

„După medalia de aur adjudecată în 2018, în competiţia găzduită de Canada, Andrei Sandu (clasa a XII-a/Colegiul Naţional din Iaşi) şi-a adăugat în palmares, anul acesta, o performanţă similară. Elevii laureaţi cu argint sunt Bianca Elena Solomon (clasa a XII-a/Colegiul Naţional „Costache Negruzzi” din Iaşi), medaliată cu aur în 2018, şi Marian-Răzvan Popescu (clasa a XI-a/Colegiul Naţional „Sfântul Sava” din Bucureşti). Alexandru-Gabriel Chivu (clasa a XII-a/Colegiul Naţional „Nicolae Bălcescu” din Brăila) a fost medaliat cu bronz”, se arată într-un comunicat al MEN transmis, marţi, AGERPRES.

Lotul României a fost însoţit de profesorii coordonatori Mihaela Cornelia Fiscutean şi Dorin Fiscutean (Colegiul Naţional din Iaşi). Selecţia a fost realizată pe baza rezultatelor înregistrate la Olimpiada Naţională de Geografie din anul şcolar 2018-2019. Pregătirea lotului s-a desfăşurat la Iaşi.

La ediţia din acest an a Olimpiadei Internaţionale de Geografie au participat peste 190 de elevi din 48 de ţări.

Foto: AGERPRES