Rețeaua lectoratelor de limba română se extinde, începând cu anul universitar 2017-2018, în încă patru universități din străinătate, a informat Ministerul Educației Naționale (MEN), citat de AGERPRES.
Acestea vor fi la Institutul Pontifical Oriental din Vatican, Universitatea din Ankara (Turcia), Universitatea de Filologie din Azerbaijan și Universitatea din Vilnius (Lituania).
Astfel, numărul lectoratelor de limba română ajunge la 53, în 33 de țări din Europa, Asia și America de Nord, a mai informat MEN.
Apariția celor patru noi lectorate a fost posibilă în urma protocoalelor interinstituționale semnate de Institutul Limbii Române (ILR) și instituțiile de învățământ superior menționate anterior, iar în vederea asigurării personalului de predare, ILR a organizat concursul de selecție a lectorilor, a mai precizat MEN.
La ora actuală, se poartă negocieri cu Universitatea din Alcalá (Spania) și Universitatea din Udine (Italia) pentru încheierea unor protocoale similare, se mai arată în comunicatul MEN, mai informează sursa citată.
Foto: AGERPRES