Pe 19 octombrie 2023, în studioul Radio Românul din Spania (107,7 FM și www.radioromanul.es) au participat într-o transmisiune în direct, în contextul unui „Dialog parlamentar”, membrii COMISIEI PENTRU COMUNITĂȚILE DE ROMÂNI DIN AFARA GRANIȚELOR ȚĂRII din Camera Deputaților – doamna Simina Tulbure și domnii Valentin Făgărășian, Ștefan-Iulian Lorincz, Daniel Andrei Gheorghe și Boris Volosatîi.
Moderatoarea și realizatoarea emisiunii, Irina Sîntimbreanu a adus în atenție diferite teme și aspecte de interes pentru opinia generală, dar mai ales pentru românii din afara granițelor țării. Transmisiunea s-a difuzat în direct atât în FM, cât și pe pagina de Facebook Radio Românul, la care publicul a avut acces de a interacționa cu invitații din studio.
În continuare, Ambasada României în Regatul Spaniei a lansat următoarea invitație pentru evenimentul programat pe 19 octombrie 2023, conform unui comunicat de presă:
Vă invităm să participați joi, 19 octombrie 2023, la ora 18.30, la sediul Ambasadei (Av. Alfonso XIII, 157, 28016) la un nou „Dialog parlamentar” cu membrii COMISIEI PENTRU COMUNITĂȚILE DE ROMÂNI DIN AFARA GRANIȚELOR ȚĂRII din Camera Deputaților – doamna Simina Tulbure și domnii Valentin Făgărășian, Ștefan-Iulian Lorincz, Daniel Andrei Gheorghe și Boris Volosatîi.
Veți putea intra cu doamna și domnii deputați într-un dialog constructiv despre problemele cu care se confruntă românii din Spania, condițiile și oportunitățile oferite de statul român pentru reîntoarcerea în țară a conaționalilor noștri de peste hotare și despre viitoarele alegeri europarlamentare, prezidențiale și legislative care vor avea loc în România pe parcursul anului 2024.
Persoanele interesate să participe sunt rugate să își confirme prezența prin e-mail la adresa laviniu.enii@mae.ro, în care să menționeze numele, prenumele și organizația de apartenență, după caz.