Meleşcanu/Catalonia: „Cea mai gravă consecință – perpetuarea unei situații neclare”. 700 de firme au părăsit Catalonia

Cea mai gravă consecință în ceea ce privește evenimentele din Catalonia este perpetuarea unei „situații neclare”, inclusiv pentru cetățenii români care trăiesc în regiune, a declarat miercuri, 18 oct. a.c., ministrul român al Afacerilor Externe, Teodor Meleșcanu, într-o conferință de presă alături de omologul său spaniol, Alfonso Maria Dastis Quecedo, informează AGERPRES.

Întrebat cum vede situația românilor din Catalonia, șeful diplomației române a spus că trebuie așteptate în primul rând rezultatele negocierilor între autoritățile ce susțin scindarea acestei regiuni de Spania și autoritățile din Regat. „Vom vedea care vor fi rezultatele negocierilor și, în funcție de aceasta, vom vedea în ce măsură pot să existe anumite repercusiuni asupra lor. În mod normal, cea mai gravă consecință care poate să fie o reprezintă perpetuarea unei situații neclare care are un impact profund negativ asupra economiei. În mare măsură, românii trăiesc din activitatea pe care o depun în domeniul economic în Spania și în alte țări. Este singura, la ora actuală, pe care o văd ca o problemă pentru comunitatea românească”, a spus Meleșcanu.

La rândul său, ministrul afacerilor Externe și al Cooperării al Regatului Spaniei, Alfonso Maria Dastis Quecedo, a vorbit despre importanța comunității române din Spania. „Pentru noi, este o foarte mare bucurie să vedem cum s-au integrat și au arătat încrederea în economia spaniolă, când am trecut prin criză și nu au părăsit țara, au continuat să contribuie la revenire și le suntem recunoscători”, a spus el. Acesta a subliniat că „există deja primari români în Spania și membri de corporații locale”. „Vedem creșterea României și o admirăm chiar cu invidie. Vrem să contribuim la această creștere și ne-am oferit să încurajăm firmele noastre să sprijine această creștere și dezvoltare a României ca partener prosper în Uniunea Europeană”, a evidențiat el.

De altfel, cei doi miniștri au semnat, înaintea conferinței de presă comune, un Acord între cele două guverne privind evitarea dublei impuneri, document cu relevanță fiscală și economică pentru cetățenii și antreprenorii din cele două state și care va completa cadrul juridic ce vizează încurajarea relațiilor economice în plan bilateral.

„Avem așteptări să nu existe repercusiuni negative pentru românii din Catalonia și care își câștigă traiul decent. Singura repercusiune care poate exista este ca activitatea economică să se degradeze și asta i-ar putea afecta pe români, dar nu doar pe ei, orice persoană care lucrează și trăiește în Catalonia. Incertitudinea menționată este ce se poate întâmpla mai rău. Vedem firme care părăsesc Catalonia, vrem să evităm cu orice preț acest lucru și de aceea chemăm autoritățile spaniole, le rugăm să nu perpetueze această situație”, a declarat ministrul Alfonso Maria Dastis Quecedo. De altfel, oficialul spaniol a spus că nu va mai merge în Ucraina, deoarece vrea să fie la Madrid, în momentul anunțării rezultatelor negocierilor.

Din date recente, pe parcursul lunii octombrie a.c., și-au anunțat plecarea din regiunea Cataloniei un număr de 700 de firme, unele dintre ele mutându-și sediile în alte regiuni/provincii din Spania sau chiar în alte țări, pe motivul instabilității politice și din cauza efectelor negative ale fluctuațiilor de pe bursă. Printre cele 700 de firme care părăsesc Catalonia amintim: Planeta, Gas Natural, CaixaBank, Sabadell, Abertis, Catalana Occidente, Cellnex, Applus, eDreams Odigeo, Bimbo și Torraspapel.

Meleșcanu a menționat că oficialii români și spanioli lucrează, în prezent, la „pregătirea ședinței comune a celor două guverne”. El a amintit că schimburile comerciale dintre cele două țări sunt, în prezent, de 4 miliarde de euro. „Madridul reprezintă pentru noi un model de respectare a valorilor democratice, a valorilor europene”, a afirmat el, mai precizează sursa citată.

De asemenea, șeful diplomației române a subliniat că țara noastră sprijină integritatea teritorială a Spaniei. „Doresc să afirm, cu acest prilej, sprijinul ferm al României pentru suveranitatea și integritatea teritorială a Spaniei. Orice declarație unilaterală de independență, în orice formă ar fi făcută, este lipsită de fundament juridic și nu poate produce niciun fel de consecințe juridice”, a precizat Teodor Meleșcanu. Astfel, a adăugat el, România își exprimă „deplina solidaritate” cu Regatul Spaniei, „care este și va rămâne un partener strategic valoros al țării noastre”.

Foto: www.mae.ro

[the_ad id=”14304″]