Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, a declarat joi că susţine varianta prelungirii votului în diaspora la o perioadă de până o săptămână şi a anunţat că „în maxim o lună” ar putea fi formulată o propunere în acest sens, informeazã AGERPRES.
„Singura modalitate este să prelungim votul în diaspora. Să fie o perioadă de – noi am zis – şapte zile, de trei zile, cât o fi, care să permită oamenilor, înainte de data finală a încheierii alegerilor, să îşi exprime votul. Şi acest lucru se poate face şi ar detensiona practic, şi ar elimina cozile de la centrele de votare. Este modalitatea pe care noi o vedem. Deci, practic, la noi alegerile se ţin în ziua de duminică. Asta este practica. Deci, cu câteva zile înainte, de luni dacă vreţi, comisiile de votare pot să stea la dispoziţia cetăţenilor care vin să voteze. Există o singură urnă, care este sigilată, unde se adună câte voturi vin”, a precizat şeful diplomaţiei române, la Digi 24, în contextul nemulţumirilor faţă de modul în care a fost organizat votul în diaspora la ultimele alegeri europarlamentare şi referendum.
Meleşcanu a dat şi un termen pentru propunerea unei soluţii: „Din punctul meu de vedere, în maxim o lună, dacă suntem serioşi, putem cu adevărat să venim cu o propunere care să fie cât mai larg acceptată”.
Miercuri, preşedintele Klaus Iohannis a cerut demiterea imediată a miniştrilor de Externe şi de Interne, Teodor Meleşcanu, respectiv Carmen Dan, pentru modul în care au fost organizate alegerile. „Fiindcă nu au ştiut să îşi dea demisia de onoare, solicit demiterea imediată a ministrului de Externe şi a doamnei ministru de Interne”, a spus Iohannis, la Palatul Cotroceni.
Foto: Teodor Melescanu / Facebook