Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, a declarat marţi că MAE nu are nicio comunicare oficială din partea autorităţilor ruse referitoare la românca acuzată în Rusia de spionaj în favoarea ţării noastre, informeazã AGERPRES.
„Acum nu avem nicio comunicare oficială din partea autorităţilor ruse. Am încercat să obţinem de la ambasadorul rus o anumită clarificare, toată lumea merge doar pe ceea ce s-a prezentat în media. Până acum nu am avut niciun fel de solicitare, nici din partea Rusiei, nici din partea familiei, de asistenţă consulară din partea noastră”, a precizat Meleşcanu, marţi, la Senat.
Carina Ţurcan, care are în acest moment cetăţenie rusă şi română, a fost reţinută pe 14 iunie, despre arestul său aflându-se abia în data de 19 iunie, sub acuzaţia de spionaj în favoarea României şi riscă până la 20 de ani de închisoare. Carina Ţurcan, membră în Consiliul de administraţie al unei companii energetice din Rusia, a fost arestată la Moscova sub acuzaţia de spionaj în favoarea României, după cum a informat agenţia rusă de presă TASS, citând surse judiciare.
Foto: pixabay.com
[the_ad id=”14304″]