Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat România la plata a 5.000 de euro ca daune morale către Florentina Cârstea, asistenta condamnată în cazul incendiului de la maternitatea Giuleşti din 2010, soldat cu moartea a şase nou-născuţi, se arată într-un comunicat făcut public marţi, 23 iulie 2019, de CEDO, conform AGERPRES.
CEDO a constatat că a fost încălcat articolul 5, alineatul 3 din Convenţia europeană a drepturilor omului, privind justificarea detenţiei provizorii.
CEDO aminteşte că tribunalele trebuie să explice concret motivele pentru care ordinea publică ar fi efectiv ameninţată în cazul în care un acuzat ar compărea liber în faţa justiţiei şi că detenţia provizorie a unui acuzat trebuie să servească necesităţile anchetei penale şi nu să satisfacă setea de răzbunare care ar putea fi resimţită de către public, se mai arată în comunicat.
Foto: pixabay.com
Din redacție, îți recomandăm să citești și aceste articole:
- CEDO a condamnat Elveţia la plata de daune morale unei cerşetoare din România
- Statul român, condamnat la CEDO pentru arestarea şi amendarea jurnalistului român Marian Gîrleanu
- CEDO a condamnat România pentru încălcarea dreptului la viaţa privată, într-un caz legat de schimbarea…
- CEDO: România a încălcat drepturile lui Kovesi prin revocarea de la şefia DNA înainte de finalul mandatului
- Italia, condamnată la CEDO într-un caz de violență domestică împotriva unei femei cu cetățenie română
- Birchall, referitor la decizia CEDO în cazul Kovesi: O palmă ruşinoasă pentru CCR
- CEDO a condamnat România pentru tratamente inumane şi degradante aplicate de poliţişti unui bărbat
- CEDO condamnă România pentru folosirea forţei într-o operaţiune ce viza furturi comise de romi
- CEDO dă câștig de cauză unui angajat român, concediat după monitorizarea corespondenței sale electronice
- CEDO condamnă România şi Lituania în cazul presupuselor centre de detenţie secrete ale CIA
- CEDO: Spania a privat de un proces echitabil separatişti basci cu legături cu ETA
- Blocarea YouTube în Turcia între 2008 și 2010 a încălcat libertatea de exprimare, a decis CEDO
- APP: 97% din despăgubirile impuse României de CEDO în acest an sunt pentru nerespectarea dreptului de proprietate
- Ministerul Justiţiei propune Guvernului eliberarea lui Tudorel Toader din funcţia de membru al Comisiei de la Veneţia
- CEDO condamnă România pentru expulzarea unor pakistanezi suspectaţi de terorism
- Justiţie climatică şi o şedinţă 'fără precedent' la CEDO: 32 de state reclamate de şase tineri portughezi
- Dosar '10 august'/Grupuri civice - protest anunţat în faţa tribunalului: Ne vedem la CEDO
- Mărieş: Dosarul Revoluţiei este făcut prost de procurori; victimele să ceară şi milioane de euro, pentru că merită
- Raport CE: Mai multe amendamente la legile justiţiei din 2018-2019 în România continuă să ridice îngrijorări
- Cu cât se măresc alocațiile de stat pentru copii?
- Colegiul Medicilor: Sistemul de sănătate românesc trebuie să nu mai producă tragedii
- Participarea României la Conferința la nivel înalt de la Malaga privind drepturile omului, societatea civilă și…
- Comisia Europeană aprobă ajutoare în valoare de 12,4 milioane de euro pentru producătorii de vin din România
- Dosar penal pentru ucidere din culpă în cazul incendiului de la Institutul Matei Balş
- Comisia Europeană a dat în judecată România pentru gropile de gunoi neconforme
- Declaraţie comună a 27 de ambasade: Violenţa împotriva femeilor şi fetelor nu reprezintă o chestiune privată, ci…
- Consiliul Europei dezbate garantarea drepturilor omului în contextul epidemiei de coronavirus
- Comisia Europeană solicită României să respecte normele UE privind drepturile de autor
- Camera Deputaţilor: Proiectul de abrogare a recursului compensatoriu, adoptat
- CSM amână pe 13 iunie pronunţarea în cazul uneia dintre acţiunile disciplinare ale IJ împotriva lui Kovesi
- Ce trebuie să facă pensionarii români stabiliți în străinătate, conform noii legi a pensiilor
- Comisia Europeană: Șase țări riscă să încalce reglementările privind deficitul în 2018
- Amnesty International: Situaţia drepturilor femeilor s-a deteriorat semnificativ în ultimul an
- Iohannis, despre cazul ''Sorina'': Mă aştept ca toate autorităţile implicate să îşi facă datoria foarte bine
- Human Rights Watch: Donald Trump este 'un dezastru' în materie de drepturi ale omului
- Banca Centrală Europeană a trimis o scrisoare preşedintelui Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, cu privire la…
- A fost aleasă câştigătoarea concursului de proiecte de identitate vizuală 'Istoria drepturilor omului este…
- Un raport privind intervenţiile Jandarmeriei la protestul din 10 august - trimis la ONU
- Certificat de Viaţă de 2 ori pe an: Ce trebuie să facă pensionarii români stabiliți în străinătate, conform noii…
- MAE: România a acordat 100.000 de euro pentru sprijinirea societăţii civile şi a presei independente din Belarus
- Stoltenberg condamnă atacul chimic din Siria; Turcia asigură că deține probe ce confirmă acest atac
- Autoritățile propun creșterea accizelor la carburanți, pentru că au scăzut încasările, iar prețurile, printre…
- Comisia Europeană a deschis anul trecut 40 de proceduri de infringement care au vizat România
- Parchetul General: Dosar penal pentru ucidere din culpă în cazul incendiului de la spitalul din Piatra Neamţ
- Comisia Europeană urmăreşte îndeaproape procesul de adoptare a Codului Administrativ din România
- România are cel mai mare risc de sărăcie din UE în cazul persoanele ocupate
- UE pregătește un răspuns rapid, în cazul unor măsuri comerciale restrictive din partea SUA
- Comisia Europeană a aprobat resurse suplimentare în valoare de 56 milioane de euro pentru România
- Poliţia poate accesa date telefonice pentru a elucida o infracţiune, potrivit justiţiei UE
- În România, unul din zece copii se naşte prematur şi are nevoie de asistenţă medicală adecvată
- Vezi detalii: Modificările pe legile Justiţiei trimise către ambasadori
- Rusia: Un cunoscut istoric, care cerceta crimele staliniste, a fost condamnat la închisoare
- Precizări ale Ministerului Justiţiei în legătură cu amenda primită de România de la CJUE
- Lituania adoptă 'Legea Magnițki', împotriva rușilor vinovați de încălcări ale drepturilor omului și spălare de bani
- Eurostat: România, Ungaria şi Olanda, cea mai ridicată rată anuală a inflaţiei din Uniunea Europeană, în martie
- Comisia Europeană, pregătită să medieze între Austria și Germania în cazul taxei de drum percepută șoferilor străini
- 32 de ani de la „Fenomenul Piața Universității” și Mineriada din 13-15 iunie
- Războiul din Ucraina: Ameninţarea nucleară planează asupra întregii umanităţi (ONU)
- Amnesty International: Aproape un sfert dintre femei se confruntă cu abuzuri online
- Gabriel Cotabiţă, despăgubiri uriaşe după ce a fost fotografiat în spital