Marea Britanie a demarat o anchetă ce vizează scandalul sângelui contaminat cu HIV și virusul hepatitei C

Guvernul britanic a decis să demareze o nouă anchetă ce vizează uriașul scandal al sângelui contaminat, care a făcut 2.400 de morți în Marea Britanie, în urma unei petiții mai vechi a deputaților din Londra, care ar putea de această dată să ducă la inițierea unui proces în instanță, informează AFP, preluat de AGERPRES.

În anii 1970 și 1980, mii de persoane hemofile au contractat HIV și virusul hepatitei C după ce au primit transfuzii cu sânge provenind din Statele Unite, sub supravegherea serviciului de sănătate publică (NHS) din Marea Britanie.

„Este o tragedie care a cauzat dificultăți și dureri incomensurabile tuturor persoanelor afectate, iar o anchetă ce vizează stabilirea adevărului în legătură cu ceea ce s-a întâmplat reprezintă măsura potrivită care trebuie să fie luată”, a declarat un purtător de cuvânt al prim-ministrului britanic Theresa May.

Ministrul sănătății, Jeremy Hunt, a abordat acest subiect cu ocazia unui consiliu al miniștrilor, marți, considerând că este „necesar să se stabilească cauzele acestei nedreptăți teribile”, a precizat același purtător de cuvânt.

În urma unei penurii de sânge, NHS s-a orientat spre furnizorii americani care îi remunerau pe donatorii lor, printre care se aflau însă și deținuți și alte grupuri ce prezentau un risc sporit de infectare.

O anchetă precedentă, încheiată în 2009, a stabilit că miniștrii britanici ar fi trebuit să acționeze mai devreme, pentru a crește rezervele britanice de sânge și pentru a pune capăt dependenței NHS de importuri.

Ancheta s-a încheiat cu implementarea unui sistem de indemnizare a victimelor, însă niciun proces nu a fost demarat în instanță, iar responsabilitățile nu au fost definite.

Anunțul Guvernului a fost făcut în contextul în care Parlamentul tocmai a dezbătut această chestiune, la cererea deputatei laburiste Diana Johnson, care a reproșat autorităților că nu au avut în vedere o anchetă penală pentru acest scandal, considerat „cel mai grav dezastru medical din istoria NHS”, după părerea ei.

Parlamentarii londonezi doresc ca noua anchetă să permită angajarea unor urmăriri penale, ca în cazul dramei produse pe stadionul Hillsborough. După ce 96 de suporteri au murit în urma unei busculade produse în timpul unui meci de fotbal în 1989, șase persoane au fost inculpate în iunie 2017, la 28 de ani după acea tragedie.

Foto: AGERPRES