Telemeaua de Sibiu a primit protecţia naţională a sistemelor din domeniul calităţii, conform legislaţiei europene şi naţionale, a anunţat, luni, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), într-un comunicat de presă, transmis luni AGERPRES.
În acest context, începând cu data de 7 iunie 2018, dreptul de utilizare a logo-ului naţional, precum şi dreptul de a comercializa produse din clasa 1.3 Brânzeturi cu denumirea „Telemea de Sibiu”, va reveni exclusiv producătorilor sau procesatorilor din arealul geografic, respectiv teritoriul administrativ al judeţului Sibiu care respectă prevederile din caietul de sarcini şi sunt supuşi controlului şi certificării unui Organism de Inspecţie şi Certificare recunoscut de MADR.
Potrivit ministerului de resort, denumirea înregistrată este protejată împotriva oricărei alte practici care ar putea induce în eroare consumatorul cu privire la adevărata origine a produsului, iar autoritatea competentă responsabilă cu verificarea pe piaţă a etichetării şi utilizării logo-ului naţional este Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC).
„Asociaţia Producătorilor de Telemea de Sibiu, grupul aplicant al producătorilor şi procesatorilor produsului ‘Telemea de Sibiu’ din arealul geografic trebuie să desfăşoare activităţi de informare a consumatorilor şi promovare în privinţa proprietăţilor produselor care oferă valoare adăugată, va monitoriza utilizarea comercială a denumirii ‘Telemea de Sibiu’, va lua măsuri pentru asigurarea protecţiei juridice adecvată a indicaţiei geografice protejate naţional”, se arată în comunicatul MADR.
România are patru produse înregistrate pe sisteme de calitate europene, din care trei Indicaţii Geografice Protejate (I.G.P.): ‘Magiun de prune Topoloveni’, ‘Salam de Sibiu’, ‘Novac afumat din Ţara Bârsei’ şi produsul ‘Telemea de Ibăneşti’ înregistrat pe sistemul de calitate Denumire de Origine Protejată (D.O.P.).
Prin aceasta se completează lista produselor depuse pentru dobândirea protecţiei europene pentru sistemul de calitate Indicaţie Geografică Protejată, astfel că România are în prezent, alături de cele deja înregistrate, încă patru produse în stadiul de evaluare: ‘Cârnaţi de Pleşcoi’, ‘Caşcaval de Săveni’, ‘Scrumbie de Dunăre afumată’ şi ‘Telemea de Sibiu’.
Foto: www.madr.ro