Lupte: România a cucerit trei medalii la greco-romane, în turneul ‘Ibrahim Moustafa’ din Egipt

Lupte: România a cucerit trei medalii la greco-romane, în turneul 'Ibrahim Moustafa' din Egipt

Sportivii români au cucerit, joi, trei medalii la lupte greco-romane în turneul internaţional de la Alexandria (Egipt), una de argint şi două de bronz, informeazã AGERPRES.

Fostul campion european Alin Alexuc-Ciurariu a obţinut argintul la cat. 130 kg, după ce a fost învins în finală de egipteanul Abdellatif Mohamed Ahmed Mohamed.

 

Românul trecuse în preliminarii de georgianul Iakobi Kajaia, în sferturi l-a învins pe kirghizul Roman Kim, iar în semifinale s-a impus în faţa kazahului Alimhan Sîzdîkov.

La cat. 55 kg, Denis Florin Mihai a cucerit bronzul după ce a trecut de kirghizul Sardarbek Konuşbaev. Anterior, Mihai l-a învins în sferturi pe indianul Manjeet Manjeet, dar pierduse semifinala cu kazahul Amangali Bekbolatov.

În limitele cat. 60 kg, Răzvan Arnăut a obţinut şi el o medalie de bronz, după ce a câştigat disputa cu kirghizul Nurmuhammet Abdulaev. Arnăut pierduse în preliminarii în faţa turcului Kerem Kamal, dar l-a învins pe chinezul Liguo Cao în recalificări, înainte de a lupte pentru bronz.

Mihai Radu Mihuţ a fost învins în optimi la cat. 67 kg de suedezul Niklas Jan Olov Pontus Oehlen. Integral pe www.agerpres.ro

SURSA: AGERPRES

Foto: Federatia Romana de Lupte (FRL) / Facebook