Lupta împotriva terorismului în mediul on-line, unul din principalele subiecte pe agenda summitului G20

Premierul australian Malcolm Turnbull a declarat luni că lupta împotriva terorismului în spațiul cibernetic va fi unul dintre principalele subiecte pe agenda summitului G20 care se desfășoară în perioada 7-8 iulie la Hamburg, în Germania, relatează DPA, preluat de AGERPRES.

‘Această amenințare a devenit o problemă majoră pentru agențiile de securitate, nu numai în Australia, ci în întreaga lume’, le-a declarat Turnbull jurnaliștilor la Melbourne.

‘Este una dintre acele probleme care necesită o acțiune comună la nivel internațional’, a spus el, adăugând că spațiul cibernetic nu poate fi ‘un spațiu neguvernat’.

‘Legea și securitatea trebuie să prevaleze pe Internet așa cum se întâmplă oriunde altundeva. Este o mare provocare pentru liderii G20 și abia aștept să prezint această chestiune pentru a-i proteja pe cetățenii noștri și pe cetățenii din toată lumea’, a mai spus el.

Președintele american Donald Trump, omologul său rus Vladimir Putin și alți lideri, între care și Turnbull, se vor întâlni pentru discuțiile anuale în perioada 7-8 iulie la Hamburg unde vor fi luate măsuri de securitate sporite.

Foto: AGERPRES