Federaţia Loja de Onoare a Revoluţionarilor din Decembrie 1989 i-a adresat joi o scrisoare deschisă preşedintelui Klaus Iohannis în care îi cere să nu folosească „Revoluţia Română în scopuri electorale”, informeazã AGERPRES.
„Urmare a comunicatului Dvs. intitulat 30 de ani de la Revoluţia Română din Decembrie 1989. 2019 – Anul omagierii victimelor comunismului, cu respect ne adresăm Dvs., dle Preşedinte al României, Klaus Werner Iohannis, calitate pe care aţi dobândit-o în urma alegerilor libere, prin vot democratic al poporului român. În Decembrie 2019 se împlinesc 30 de ani de la Revoluţia Română, 30 de ani în democraţie a poporului român, când comemorăm eroii căzuţi în acel sângeros Decembrie ’89, care cu jertfă şi sacrificii supreme, au instaurat libertatea şi democraţia în România”, se arată în scrisoarea dată publicităţii.
Potrivit federaţiei, decembrie 1989 face parte din istoria poporului român, „este momentul în care poporul român, prin sângele vărsat de eroii noştri, şi-a câştigat libertatea, demnitatea de a fi român, dreptul de a alege şi de a fi ales”.
„Domnule Preşedinte, vă cerem să nu folosiţi Revoluţia Română în scopuri electorale, Revoluţia trebuie sa rămână nepătată în memoria poporului român. Domnule Preşedinte, nu aveţi voie să schimbaţi istoria şi semnificaţia momentelor care au redat libertatea şi demnitatea poporului român, istoria poporului român trebuie să rămână a noastră, a poporului român. Nu trebuie să uităm că Revoluţia este un bun istoric, al unui întreg popor, un act înfăptuit de oameni pentru oameni, cu curaj, spirit de sacrificiu şi dârzenie, în numele unor idealuri şi drepturi sfinte, cu încrederea unui neam cu frică de Dumnezeu şi respect faţă de adevăr”, se mai subliniază în scrisoarea deschisă.
Foto: AGERPRES