Leonard Doroftei, unul dintre cei mai titraţi pugilişti români ai tuturor timpurilor

Leonard Doroftei a fost unul dintre cei mai titraţi pugilişti români ai tuturor timpurilor, având o carieră impresionantă atât la amatori, cât şi la profesionişti, unde a fost deţinătorul centurii la categoria semi-uşoară (61,9 kg), versiunea WBA, în perioada 5 ianuarie 2002 – 23 octombrie 2003, informeazã AGERPRES.

S-a născut, la Ploieşti, la 10 aprilie 1970. A fost descoperit de antrenorul emerit Titi Tudor. A început boxul în 1984, la clubul „Prahova” din Ploieşti, continuându-şi cariera la „Steaua” şi „Freedom Star Farul” Constanţa, avându-i ca antrenori de-a lungul timpului pe Relu Auraş, Emil Popa şi Ilie Dascălu, potrivit volumului ”Enciclopedia Educaţiei Fizice şi Sportului din România” (volumul 1, Bucureşti, 2002).

Sursa foto: MARIUS MACSENŢIAN / AGERPRES FOTO

Dotat cu o mare forţă de atac, lovitura laterală de stânga fiind arma lui de temut, Doroftei a obţinut primele succese la juniori, devenind campion naţional în 1986 şi 1987.

Sursa foto: EUGEN ENĂCHESCU / AGERPRES FOTO

Au urmat cinci titluri la seniori (1992, 1993, 1994, 1996 şi 1997), dar mai ales succesele în competiţiile internaţionale. A fost campion mondial la Berlin (1995) şi campion european la Vejle (1996) şi a reuşit să obţină două medalii de bronz la Jocurile Olimpice de la Barcelona (1992) şi Atlanta (1996), precum şi medalie de bronz la Campionatele Europene de la Bursa (1993).
În 1998, după 13 ani de box la amatori, unde a disputat peste 250 de meciuri din care a câştigat 239, Leonard Doroftei trece la profesionism. Cariera lui Doroftei în postura de pugilist profesionist a fost la fel de strălucitoare.

În cei şase ani la profesionişti, „The Lion”, cum a fost supranumit Leonard Doroftei, a fost legitimat la clubul canadian Interbox din Montreal şi a fost antrenat de Stephane Larouche. A disputat 24 de partide, terminând învingător de 22 de ori, de opt ori prin K.O., pierzând o dată şi obţinând un meci egal.

Debutul său în boxul profesionist s-a petrecut la 24 aprilie 1998, în Quebec, împotriva americanului Jerry Villareal.

Sursa foto: ARTUR MUSTAŢĂ / AGERPRES FOTO

Cele mai importante confruntări le-a avut începând din 2002, la 5 ianuarie, la San Antonio (SUA), când îl deposedează de titlul mondial la categoria uşoară, versiunea WBA, pe argentinianul Raul Balbi.

A urmat apoi revanşa acordată boxerului argentinian. La Bucureşti, la 31 mai 2002, Leonard i-a încântat pe cei 8.000 de spectatori prezenţi în sala „Ioan Kunst Ghemănescu”, câştigând din nou în faţa lui Balbi.

Sursa foto: ARTUR MUSTAŢĂ / AGERPRES FOTO

La 17 mai 2003, în oraşul american Pittsburg, Leonard Doroftei boxează pentru unificarea titlurilor WBA şi IBF împotriva americanului Paul Spadafora, meciul încheindu-se la egalitate. Românul rămâne în posesia centurii versiunea WBA. Totuşi, pierde titlul mondial la 25 octombrie 2003, la Bucureşti, fără să boxeze, nereuşind să intre în limitele categoriei la cântarul oficial. Ultimul meci al său la profesionism, înseamnă, din păcate, primul şi ultimul eşec. Nord-americanul Arturo Gatti îl învinge, la 25 iulie 2004, prin K.O. în repriza a doua în meciul desfăşurat la Atlantic City (SUA), potrivit www.boxrec.com. După acest meci, campionul român se retrage din box.

Revine în ţară, iar la sfârşitul anului 2004 Biroul Federal al Federaţiei Române de Box a aprobat cooptarea lui Leonard Doroftei în colectivul de antrenori al lotului naţional, condus de Francisc Vaştag.

A fost ales, la 23 noiembrie 2012, preşedinte al Federaţiei Române de Box, în cadrul Adunării generale extraordinare a acestui for, funcţie pe care a deţinut-o până la 13 noiembrie 2015.

Sursa foto: ALEX TUDOR / AGERPRES FOTO

La 22 ianuarie 2002, a fost decorat de către preşedintele României cu Ordinul Naţional „Pentru Merit” în Grad de Cavaler. Leonard Doroftei s-a numărat printre bărbaţii de succes premiaţi în cadrul galei Celebrity Awards, organizată de Luxury Events, la 21 octombrie 2014.

În martie 2016, găzduieşte la Doroftei Pub din Ploieşti concursul de şah Memorialul ”Paul Diaconescu” la care au luat parte 113 de şahişti. Cu acest prilej, a declarat pentru AGERPRES: ”Eu promovez toate sporturile, nu numai boxul.”

La începutul anului 2018, Leonard Doroftei a declarat în presa de specialitate că intenţionează să se apuce de meseria de antrenor, motivând că nu poate sta departe de ringul de box unde a cunoscut atât de multe satisfacţii ca sportiv.

Foto: pixabay.com