Laura Codruţa Kovesi a primit aviz pozitiv în Consiliu de la ambasadorii statelor membre ale UE pentru funcţia de procuror şef european, a anunţat, joi, Dacian Cioloş, lider al Grupului Renew din Parlamentul European, informeazã AGERPRES.
Potrivit acestuia, Kovesi a convins ‘prin integritate şi competenţă dovedită’ în conducerea DNA şi a Ministerului Public.
„Eforturile noastre în Parlamentul European dau roade. Mă bucur că Laura Codruţa Kovesi a primit azi un vot pozitiv în Consiliu de la ambasadorii statelor membre şi, astfel, are cale liberă pentru funcţia de procuror-şef european. O felicit, este meritul ei că a ajuns aici şi a convins prin integritate şi competenţă dovedită în conducerea DNA şi a Ministerului Public. Am reuşit împreună cu colegii din Alianţa USR PLUS şi din grupul Renew Europe să acţionăm coordonat pentru a depăşi blocajul politic care a existat până acum, în parte şi datorită împotrivirii guvernului PSD. Din fericire, Franţa şi guverne ale statelor membre cu care am avut discuţii în ultimele luni şi-au schimbat poziţia şi azi au votat pentru candidata română, aşa cum ar fi trebuit să se întâmple de la început dacă PSD nu ar fi acţionat invers faţă de interesul României”, a scris Cioloş pe Facebook.
Şi selegaţia Alianţei USR PLUS în Parlamentul European a anunţat într-un comunicat că Laura Codruţa Kovesi, candidatul României, are cale liberă pentru a ocupa una dintre cele mai importante poziţii în Uniunea Europeană, cea de procuror şef al Parchetului European.
Potrivit sursei citate, în Comitetul Reprezentanţilor Permanenţi ai guvernelor statelor membre pe lângă Uniunea Europeană (COREPER) s-a dat votul pozitiv şi decisiv pentru numirea fostei şefe a DNA, după ce acelaşi comitet votase, înainte de alegerile din 26 mai, pentru susţinerea candidatului Franţei.
„Când am ajuns la Bruxelles exista un blocaj în numirea doamnei Kovesi datorită faptului că Parlamentul European o susţinea pe ea, dar Consiliul Uniunii Europene pe candidatul francez. Au urmat negocieri susţinute pentru a convinge mai multe state membre să-şi schimbe poziţia iar noi am făcut acest lucru coordonat, vorbind cu şefii de guverne care sunt reprezentaţi în grupul Renew Europe. Cel mai important argument pentru schimbarea poziţiei de azi a COREPER este faptul că Franţa a anunţat susţinerea pentru Codruţa Kovesi iar acest lucru s-a întâmplat prin eforturi susţinute şi întâlniri pe care le-am avut cu colegii noştri francezi din grup, dar şi din alte state care nu aveau o poziţie clară”, spune Dragoş Tudorache, co-preşedinte al delegaţiei Alianţei USR PLUS în Parlamentul European.
„Rezultatul de azi arată că putem avea un cuvânt greu în Europa dacă ne propunem asta. Am anunţat încă din campania electorală că vom face totul pentru a câştiga influenţă la nivelul UE şi o vom folosi în interesul României. Azi vedem ce înseamnă să ai influenţă europeană şi să susţii un candidat român la funcţia de procuror-şef european cu toată forţa. Evident, meritele sunt ale Laurei Codruţa Kovesi pentru că are un CV ireproşabil şi a convins prin integritatea ei şi prin extraordinara muncă pe care a făcut-o la DNA”, a declarat, la rândul său, Cristian Ghinea, co-preşedinte al delegaţiei USR PLUS în PE.
Franţa a anunţat în luna iulie că o susţine pe Kovesi în funcţia de procuror şef al Parchetului European, după ce contracandidatul francez Jean-Francois Bonhert a acceptat propunerea de a ocupa poziţia de procuror şef al Parchetului Naţional Financiar Francez.
Foto: Laura Codruța Kövesi / Facebook