Justiţia rusă condamnă Google la amenzi din ce în ce mai mari

Justiţia rusă condamnă Google la amenzi din ce în ce mai mari

Un tribunal din Moscova a condamnat compania Google la plata unei amenzi pentru că aceasta nu a retras din motorul său de căutare conţinuturi interzise de autorităţile ruse, cea mai recentă dintr-o serie de amenzi tot mai mari aplicate în Rusia împotriva gigantului de internet, informează AFP, preluat de AGERPRES.

„Google a fost declarat vinovat de încălcarea repetată a prevederilor legislaţiei ruse pentru că nu a retras rezultate de căutare de pe resurse de internet ce conţineau informaţii interzise în Rusia” şi a primit o amendă de 3 milioane de ruble (circa 33.500 de euro), informează un comunicat al agenţiei ruse pentru telecomunicaţii Roskomnadzor.

Potrivit Roskomnadzor, Google nu respectă decât parţial legislaţia rusă în materie. „În medie, până la 30% dintre linkurile către conţinuturi interzise în Rusia nu sunt suprimate din rezultatele de căutare, inclusiv site-uri cu conţinut extremist, pornografic şi suicidar”, acuză Roskomnadzor.

Aceasta este a patra amendă aplicată companiei Google pentru acest tip de încălcare în ultimii ani, potrivit Interfax. Autorităţile ruse au început cu o amendă de 500.000 de ruble în 2018, pentru că Google nu a retras apelurile la manifestaţie ale opozantului Aleksei Navalnîi.

În 2019, Google a primit în Rusia o amendă de 700.000 de ruble. În 2020, compania a primit deja o primă amendă de 1,5 milioane de ruble.

Autorităţile ruse au intensificat în ultimii ani presiunile asupra internetului rus, în numele luptei împotriva extremismului şi terorismului. Opoziţia rusă denunţă în schimb o tentativă de a anihila orice dezbatere politică şi vocile prea critice.

Sursa: www.agerpres.ro
Foto: pixabay.com