Justiţia belgiană a somat vineri Facebook să înceteze să-i urmărească pe internauţi în Belgia fără acordul lor, sub sancţiunea unei amenzi de 250.000 de euro pe zi şi care ar putea ajunge la 100 de milioane de euro, decizie împotriva căreia gigantul internetului şi-a anunţat intenţia de a face apel, informează AFP, preluat de AGERPRES.
Grupul american „trebuie să înceteze să urmărească şi să înregistreze utilizarea internetului de către persoane care navighează din Belgia, până când el se va conforma legislaţiei belgiene privind viaţa privată”, a decis tribunalul flamand de primă instanţă de la Bruxelles, într-un comunicat ce rezumă un verdict de 84 de pagini.
„Facebook trebuie, de asemenea, să distrugă toate datele personale obţinute ilegal”, a continuat tribunalul. Dacă grupul nu se va supune verdictului, el va trebui să plătească o penalizare de „250.000 de euro pe zi de întârziere, cu un maxim de 100 de milioane de euro”.
„Suntem dezamăgiţi de verdictul de astăzi şi avem intenţia să facem apel”, a reacţionat Facebook.
Justiţia belgiană a fost sesizată de Comisia pentru protejarea vieţii private (CPVP) din Belgia, care estimează că Facebook încalcă legea belgiană privind respectarea vieţii private.
„Curtea (de justiţie) a urmat pe deplin poziţia” CPVP, a notat tribunalul în comunicat.
În cauză este utilizarea de reţeaua socială a unor „cookies”, aceste micro-fişiere care păstrează datele sau obiceiurile internauţilor şi pe care continuă să-i urmărească, fie că aceştia au sau nu un cont pe Facebook, precum şi butoanele „Like” sau „Share”, prezente pe Facebook şi pe care compania le pune la dispoziţie şi pe site-uri terţe.
„Chiar dacă nu aţi vizitat niciodată înainte Facebook, grupul vă poate urmări comportamentul de navigare, fără să vă daţi seama”, subliniază tribunalul. „Facebook nu ne informează suficient cu privire la faptul că strânge informaţii despre noi, despre natura informaţiilor pe care le adună” şi „despre ce face el cu aceste informaţii”, conchide tribunalul belgian.
Foto: AGERPRES
[the_ad id=”14304″]