Fondatorul WikiLeaks, Julian Assange, arestat joi la Londra în urma unei cereri de extrădare prezentate de Washington, a fost găsit vinovat de încălcarea condiţiilor eliberării pe cauţiune, transmite DPA, preluat de AGERPRES.
Un judecător de la Tribunalul Westminster l-a găsit pe Assange vinovat de faptul că nu s-a predat autorităţilor britanice, în cazul unui mandat emis în anul 2010 pentru acuzaţii de abuz sexual în Suedia, acuzaţie retrasă ulterior.
Julian Assange a pledat nevinovat la acuzaţia de nerespectare a condiţiilor eliberării pe cauţiune.
Fondatorul WikiLeaks a fost arestat de poliţia britanică joi, după ce agenţii au fost invitaţi să intre în ambasada Ecuadorului la Londra, unde Assange se refugiase din 2012.
Luni, 9 aprilie, ministrul de externe al Ecuadorului, Jose Valencia, declarase că ţara sa va decide ”în timp util” dacă menţine sau nu azilul diplomatic acordat fondatorului WikiLeaks, în contextul în care, anterior, Ministerul Afacerilor Externe de la Quito difuzase un comunicat în care îl acuza pe Assange că a dat dovadă de nerecunoştinţă şi lipsă de respect faţă de Ecuador.
Fondatorul WikiLeaks s-a refugiat din 2012 în Ambasada Ecuadorului din Londra pentru a evita extrădarea sa în Suedia, unde era urmărit în cazul unui presupus viol. Dosarul a fost de atunci clasat.
Totuşi, Londra refuză să-i asigure condiţii de securitate în libertate şi menţine un mandat de arestare împotriva sa pentru încălcarea prevederilor de eliberare condiţionată decretată în cadrul dosarului suedez.
Foto: Captură YouTube