Italia: Ciocniri între poliție și refugiați care ocupaseră o piață din Roma

Forțele de poliție au folosit joi tunuri cu apă și bastoane de cauciuc pentru a dispersa joi refugiații care au ocupat o mică piață din Roma, în apropierea unei clădiri în care se instalaseră în mod ilegal în urmă cu cinci ani și din care au fost evacuați, relatează Reuters, preluat de AGERPRES.

Imagini transmise de televiziuni au arătat refugiați care țipau și încercau să lovească polițiști într-o mică piață din Roma, aflată în apropierea gării principale a orașului, în care se aflau saltele întinse pe jos, coșuri de gunoi răsturnate și scaune de plastic sparte.

Circa 100 de persoane se instalaseră în piață începând de sâmbătă după ce aproximativ 800 de refugiați au fost evacuați dintr-o clădire de birouri pe care o ocupaseră în mod ilegal timp de aproximativ cinci ani.

Pe clădire a fost atârnată o pancartă cu mesajul în limba italiană ‘Noi suntem refugiați, nu teroriști’.

Majoritatea refugiaților erau eritreeni cărora li se acordase azil, iar poliția a declarat că au refuzat să accepte oferta de cazare pusă la dispoziție de autoritățile orașului.

Poliția a declarat într-un comunicat că refugiații aveau asupra lor canistre cu gaz și au folosit împotriva forțelor de ordine pietre, sticle și spray cu piper. În urma incidentelor, două persoane au fost arestate.

Foto: AGERPRES