IT-istii români din diaspora se întâlnesc pe 17 noiembrie la Cluj-Napoca cu ocazia lansării Romanian IT (Comunitatea globală a românilor din tech), o rețea de comunități de români specialiști în IT, interconectate la nivel global și dezvoltate în colaborare cu GRASP (Global Romanian Society of Young Professionals), informează AGERPRES.
Evenimentul de lansare, ‘Romanian IT 1.0— un ecosistem global pentru IT-ul românesc’ are ca scop invitatia la dialog si aducerea într-un cadru comun a tuturor reprezentantilor mediului IT românesc: studenti, specialisti, antreprenori, reprezentanti ai mediului business, precum si autorități, pentru a identifica nevoile si beneficiile dezvoltării unei comunități globale de români care lucrează în domeniul IT.
De asemenea, în cadrul acestui eveniment se va lansa campania ‘IT românesc fără frontiere’, ca proiect-sprijin în facilitarea comunicării si a colaborării dintre românii din diaspora si cei de acasă.
De ce aleg IT-stii români să îsi practice meseria în alte tări ? Care sunt provocările pe care le întâmpină în momentul relocării ? De ce unii dintre acestia se reîntorc în tară ? Mediul IT românesc este în continuă miscare si în curs de dezvoltare; cum poate contribui comunitatea în acest proces ? Răspunsul la aceste întrebări si multe altele pot fi aflate în cadrul acestui eveniment.
Structura evenimentului cuprinde prezentări, dialoguri si workshop-uri care au ca temă principală identificarea limitelor si oportunităților din spatiul IT global, precum si clarificarea importantei existentei unui canal de comunicare dintre specialistii IT din diaspora si cei de acasă. În prima parte a evenimentului, discuțiile se vor centra pe conturarea unei perspective de ansamblu asupra dinamicii mediului IT românesc, urmat de un panel care îsi propune să identifice beneficiile pe care le atrage existenta unei comunități globale, cu ajutorul specialiștilor invitati. Evenimentul se va încheia cu un workshop interactiv al cărui rol este de a sprijini o sesiune de brainstorming de idei si proiecte care pot fi dezvoltate în cadrul comunității Romanian IT.
Printre speakerii invitati se numără reprezentanti ai mediului business si academic clujean, dar si antreprenori si studenti, dintre care amintim: Sebastian Văduva, (Director at Griffiths School of Management and IT), Valerica Dragomir (director executiv ANIS), Roxana Rugina (CEO Simplon), Bogdan Herea (CEO PITECH + PLUS), Emil Munteanu (General Manager Power Net Consulting), Johann Stan (Ambasador international Romanian IT, Expert în brevetare), Zsolt Mathe (CEO OneLogic) s.a. Lista întreagă a speakerilor poate fi găsită pe site-ul Romanian IT.
Participarea la eveniment este gratuită.
Romanian IT este un proiect dezvoltat în colaborare cu GRASP si este sustinut de parteneri precum: Romanian Business Leaders, LSRS (Liga Studentilor Români din străinătate), Repatriot. Dezvoltarea comunității la nivel de Diaspora făcându-se în filialele în care organizatia GRASP sau partenerii proiectului, au dezvoltată o retea de profesionisti în planul local.
Pentru mai multe informatii despre Romanian IT puteti accesa http://romanianit.com/
Romanian IT
Misiunea Romanian IT este crearea unui ecosistem mondial al IT-ului românesc care să promoveze creativitatea, talentul si spiritul antreprenorial al acestui sector în lume și să îl aplice în folosul membrilor ecosistemului și al României în general.
Foto: ziuadecj.realitatea.net