Un palestinian a rănit joi șase persoane deschizând focul și atacând trecători cu un cuțit în Piața Petah Tikva din Tel Aviv, a anunțat poliția israeliană, informează AFP, preluat de AGERPRES.
Agresorul, în vârstă de 19 ani și originar din Cisiordania ocupată, a fost arestat, a declarat poliția, care a vorbit despre un act „terorist”.
Victimele au suferit răni moderate sau au fost rănite ușor, a adăugat poliția.
Autorul a fost mai întâi neutralizat de trecători înainte ca polițiștii să-l aresteze cu arma de foc în mână, a declarat poliția.
Unele dintre victime au fost rănite de gloanțe, cel puțin una — cu cuțitul, iar o alta a primit lovituri, potrivit poliției.
Serviciile de urgență ale organizației United Hatzalah au anunțat că unul dintre răniți a fost lovit de trecători care au crezut că era atacatorul. „Eu nu sunt terorist, îl urmăream pe terorist”, a strigat rănitul, potrivit United Hatzalah, care a spus că a tratat de asemenea oameni în stare de șoc.
De la 1 octombrie 2015, un val de violență în Israel și teritoriile palestiniene a costat viața a peste 250 de palestinieni, 41 de israelieni, doi americani, un iordanian, un eritreean și un sudanez, potrivit unui bilanț stabilit de France Presse.
Cei mai mulți dintre palestinienii uciși erau autori sau presupuși autori ai unor atacuri antiisraeliene, deseori comise de tineri izolați.
Foto: AGERPRES