Iohannis: Voi convoca partidele parlamentare la prima rundă de consultări mâine, începând cu ora 11,00

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că va convoca vineri partidele parlamentare la prima rundă de consultări, subliniind că este nevoie urgentă de un guvern, după ce moţiunea de cenzură a fost adoptată în Parlament, informeazã AGERPRES.

„Voi convoca partidele parlamentare la prima rundă de consultări mâine, începând cu ora 11,00, fiindcă avem urgentă nevoie de un guvern. Voi asculta opţiunile partidelor şi voi propune o soluţie de Executiv cu mandat foarte clar, care să asigure o guvernare responsabilă şi eficientă până la următoarele alegeri parlamentare, indiferent când se vor desfăşura acestea”, a declarat Iohannis la Palatul Cotroceni.

El a subliniat că cea mai bună soluţie sunt alegerile anticipate.

„Acestea nu se pot face decât dacă există un consens al formaţiunilor parlamentare. În cadrul consultărilor va conta în ce măsură există un astfel de consens şi care este cea mai bună variantă pentru bunul mers al României în perioada imediat următoare”, a adăugat Iohannis.

El a spus că sunt chestiuni care necesită o rezolvare urgentă, cum ar fi bugetul pentru anul viitor.

„România are nevoie de un buget corect pentru anul viitor. De asemenea, trebuie ca în cel mai scurt timp să facem o nominalizare de comisar european care să respecte standardele de profesionalism şi credibilitate cerute de partenerii noştri din Uniunea Europeană. Suntem aproape în pragul alegerilor prezidenţiale şi avem responsabilitatea să asigurăm desfăşurarea lor corectă şi organizarea în cele mai bune condiţii, inclusiv pentru românii din diaspora. Sunt probleme care nu suportă nicio amânare. Voi lua o decizie cu respectarea Constituţiei şi având în vedere ca, indiferent de opţiunea aleasă, să fie asigurată stabilitatea României”, a arătat Iohannis.

Foto: presidency.ro