Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, că noua situaţie de securitate necesită consolidarea consistentă a posturii de descurajare şi apărare pe Flancul Estic, în special în sudul său, inclusiv prin crearea rapidă a Grupului de Luptă amplasat în România, informeazã AGERPRES.
„Am evaluat (…) împreună situaţia de securitate din proximitatea directă a Flancului Estic şi, sigur, în special, la Marea Neagră, ca urmare a invaziei Rusiei în Ucraina. Această nouă situaţie necesită consolidarea consistentă a posturii de descurajare şi apărare pe Flancul Estic, în special în sudul său, unde se află România – inclusiv prin crearea rapidă a Grupului de Luptă amplasat în ţara noastră. Contăm pe sprijinul Spaniei în acest sens”, a spus Iohannis, la Palatul Cotroceni, după întâlnirea cu premierul Regatului Spaniei, Pedro Sanchez.
Şeful statului a apreciat cooperarea foarte bună în cadrul NATO cu Spania.
„Noul Concept Strategic aliat, care va fi adoptat la Madrid, va trebui să reflecte adecvat noua realitate de securitate”, a spus Iohannis.
El a mulţumit Spaniei pentru asigurarea anul trecut a misiunii de poliţie aeriană în România şi pentru contribuţia la structurile de comandament NATO din România.
„Încurajez creşterea acestor contribuţii în România şi la Marea Neagră, pentru că actualul context extrem de complicat o impune”, a adăugat şeful statului.
Preşedintele Iohannis a punctat că România va continua să acţioneze, la rândul său, ca stat responsabil, contribuitor la securitatea regională şi euroatlantică alături de Spania şi de ceilalţi aliaţi. Integral pe www.agerpres.ro
SURSA: AGERPRES
Foto: www.presidency.ro