Candidatul PNL la alegerile prezidenţiale, Klaus Iohannis, a acuzat vineri PSD că în campania electorală „împroaşcă venin, minciuni şi fake news”, informeazã AGERPRES.
„Sper că aţi observat un pic cum m-am poziţionat eu, promovând România normală şi o Românie fără PSD. Nu aveaţi cum să nu observaţi şi campania PSD. Aţi observat cum îşi arată faţa urâtă, ca să nu spun altceva, că vreau să rămân într-o zonă politicoasă, în puternic contrast cu contracandidata mea. PSD împroaşcă venin, minciuni şi fake news. Asta face PSD, ăsta este PSD. Minciuni peste minciuni despre mine, despre voi, aliaţii noştri. Asta ştie să facă PSD şi nu este suficient. Au pierdut şi au pierdut grav, au fost trimişi de trei ori acasă de poporul român la europarlamentare, referendum şi în primul tur al alegerilor prezidenţiale şi, totuşi, PSD îşi face planuri deja pentru moţiune de cenzură. Ei vor să vină înapoi. Cum să trăiască PSD fără conexiuni la bugetul ţării? Or, aşa ceva cred că sunteţi de acord că nu putem să permitem”, a afirmat Iohannis la o întâlnire cu simpatizanţii, la Baia Mare.
El a spus că locul PSD este în Opoziţie şi i-a îndemnat pe susţinătorii săi să-i convingă pe toţi românii să meargă la vot.
„Este extrem de important să mergem la vot şi să avem în turul doi al prezidenţialelor un rezultat clar, evident, fiindcă atunci vom avea toată legitimitatea să reconstruim România, să resetăm România, să facem o dată după 30 de ani România normală”, a mai afirmat Iohannis.
Preşedintele a subliniat că nu îşi doreşte ca PSD să plece din ţară, ci doar să nu mai fie la conducere.
„România normală nu se poate realiza cu PSD în curte. România normală este o Românie în care PSD nu se regăseşte nici în conducerea statului, nici în conducerea judeţelor şi sper să dispară şi din majoritatea primăriilor din ţară. Şi nu vreau să fiu greşit înţeles – eu îmi doresc o Românie fără PSD în conducere, asta nu înseamnă că trebuie să plece din ţară, nu au decât să stea în Opoziţie, aşa se numeşte locul acela”, a arătat Iohannis.
Foto: Klaus Iohannis / Facebook