Iohannis: Muzeul Comunismului – gestul fundamental și necesar al plasării comunismului în trecutul la care nu dorim să mai revenim

Muzeul Comunismului nu este doar un instrument necesar al educării tinerei generații, ci gestul fundamental și necesar al plasării comunismului în trecutul la care nu dorim să mai revenim vreodată, se arată în mesajul președintelui Klaus Iohannis adresat la deschiderea lucrărilor celui de-al XXIV-lea Congres al Asociației Foștilor Deținuți Politici și Victime ale Dictaturii din România, organizat la Oradea, informează AGERPRES.

Mesajul a fost prezentat de către Constantin Ionescu, consilier de stat — Departamentul Securității Naționale — Directorul Oficiului Informații Integrate.

„Cunoscând și înțelegând ce a fost comunismul în România, niciun viitor, nicio viziune, niciun proiect de țară nu poate fi viabil dacă nu ne despărțim definitiv de el. Sub diverse forme, expresii și tentații proprii comunismului se pot identifica și astăzi. Văd Muzeul Comunismului ca pe un instrument nu doar al cunoașterii academice sau al necesarei educări a tinerelor generații, ci ca pe gestul fundamental și necesar al plasării comunismului în trecutul la care nu dorim să mai revenim vreodată. Deschiderea Muzeului Comunismului va fi, în opinia mea, acel prag pe care îl vom marca în istoria recentă a țării noastre și de la care, asumându-ne deplin învățămintele trecutului, putem să ne construim conștienți și responsabili viitorul”, a arătat președintele în mesaj.

Potrivit acestuia, România de astăzi are ca repere coordonatele democratice și respectarea valorilor umane, pe care le consideră o construcție esențială în contextul situației internaționale.

„Pentru a rămâne statornici principiilor noastre și patriotismului constituțional, Centenarul României trebuie să ne găsească consecvenți în a lupta pentru aceste idealuri cu gândul la victimele dictaturii comuniste. După ce România a trăit sub dictaturi mai bine de jumătate din cei o sută de ani care se împlinesc de la realizarea idealului național, astăzi suntem un pilon de stabilitate și un furnizor de securitate în regiune, un stat membru respectat în Uniunea Europeană și în NATO. Acest lucru se datorează inclusiv curajului și sacrificiului celor care s-au opus dictaturii comuniste. Generațiile de astăzi și cele care vor urma trebuie să parcurgă și să înțeleagă corect această secvență din trecutul țării noastre. De aceea, permanentizarea discuțiilor asupra fenomenelor extremiste nu este nicidecum un capriciu, ci o condiție esențială pentru reafirmarea valorilor democratice în care credem, precum și a respectului față de drepturile și libertățile fundamentale”, a arătat președintele.

Șeful statului subliniază că România și-a găsit, în prezent, echilibrul în plan regional și în context european în privința asumării și evaluării trecutului.

„Dincolo de consecințele nimicitoare ale experimentului comunist, faptul că au existat sute de mii de persoane care i s-au opus demonstrează atașamentul clar al poporului român pentru valorile democratice. România se află astăzi într-un punct în care și-a găsit echilibrul, în plan regional și în context european, în privința asumării și evaluării cât mai obiective a trecutului. Studiile asupra fenomenului totalitar, publicate odată cu deschiderea instituțiilor arhivistice, au adus la lumină tratamentele inumane la care victimele dictaturii au fost supuse odată cu preluarea puterii de către comunități. Există, însă, și chestiuni neelucidate a căror cercetare continuă, iar statul român trebuie să rămână consecvent acestor demersuri prin sancționarea celor care se fac vinovați de crime împotriva umanității. Trebuie să valorificăm mijloacele pe care le avem la dispoziție pentru a împiedica astfel de fapte degradante să devină fenomene recurente și pentru a reda victimelor demnitatea prin condamnarea celor vinovați”, a spus Klaus Iohannis.

Președintele a evidențiat faptul că, peste puțin timp, România va marca aproape trei decenii de la prăbușirea regimului comunist, prilej pentru autoritățile publice să conștientizeze că această perioadă nu trebuie lăsată într-un con de umbră.

„Dimpotrivă, compasiunea și înțelegerea noastră trebuie să se îndrepte în permanență către supraviețuitorii regimului comunist — din ce în ce mai puțini—, dar și către urmașii victimelor, întrucât practicile represive au avut repercusiuni și asupra lor. Încă din prima zi a mandatului meu, am onorat și omagiat acele modele care s-au opus totalitarismului, luptând pentru libertate și pentru apărarea demnității umane. Voi continua să susțin manifestările dedicate victimelor regimului comunist care au militat pentru crezul democratic și mă voi alătura pe mai departe eforturilor de a nu ne uita trecutul. Voi pleda în continuare pentru construirea unui Muzeu al Comunismului care constituie, în opinia mea, expresia cea mai clară a suportului pe care îl acord politicilor de recuperare a trecutului”, a menționat șeful statului.

Foto: AGERPRES
[the_ad id=”14304″]