Preşedintele Klaus Iohannis a mulţumit, marţi, românilor pentru respectarea măsurilor impuse de autorităţi, cât şi bisericilor, autorităţilor şi cadrelor medicale, informeazã AGERPRES.
„Dragi români, în primul rând vreau să vă mulţumesc pentru că aţi respectat măsurile impuse de autorităţi în aceste zile de sărbătoare. Sunt foarte bucuros să constat că am reuşit cu toţii, împreună, să facem ce ne-am propus, în speţă fiecare să stea acasă şi să sărbătorim Învierea Domnului aşa cum am putut mai bine în această perioadă de pandemie. Vreau în acest moment să mulţumesc şi bisericilor, preoţilor care au avut o contribuţie semnificativă în a organiza ceremoniile religioase în aşa fel încât românii să nu se expună pericolului de contaminare”, a spus Iohannis într-o declaraţie susţinută la Palatul Cotroceni, după şedinţa de evaluare a măsurilor cu privire la gestionarea epidemiei COVID-19 cu membri ai Guvernului.
El a mulţumit şi autorităţilor care „au fost prezente şi au ştiut să intervină atunci când a fost cazul şi să vină în ajutorul oamenilor acolo unde a fost nevoie”.
„Mulţumiri speciale medicilor şi personalului medical care, în timp ce majoritatea au stat acasă şi au sărbătorit în linişte Paştele, au fost la serviciu şi au avut grijă de cei bolnavi şi s-au implicat foarte, foarte bine”, a mai spus Iohannis.
Şeful statului a arătat că în acest context au existat şi „câteva chestiuni cu un iz clar negativ” şi a condamnat manifestările violente.
Sursa: www.agerpres.ro
Foto: www.presidency.ro