Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, cu prilejul Zilei Victoriei Revoluţiei Române şi a Libertăţii, că aflarea adevărului şi pedepsirea tuturor celor responsabili de „ororile” din Decembrie 1989 constituie o „restanţă impardonabilă” a Justiţiei române, informeazã AGERPRES.
„Rememorarea faptelor şi evocarea eroilor trebuie împletite cu asumarea corectă a trecutului, iar acest lucru presupune, mai întâi de toate, înfăptuirea dreptăţii. Din păcate, aflarea adevărului şi pedepsirea tuturor celor responsabili de ororile din Decembrie 1989 constituie o restanţă impardonabilă a Justiţiei române. La 32 de ani de la Revoluţia Română, este ruşinos că nimeni nu a plătit pentru victimele acelui masacru cumplit. Justiţia română nu trebuie să aibă linişte până ce vinovaţii pentru morţii Revoluţiei nu vor fi identificaţi şi traşi la răspundere”, se arată în mesajul preşedintelui, remis AGERPRES de Administraţia Prezidenţială.
Şeful statului a adăugat că va continua să apere idealurile Revoluţiei şi să militeze pentru o societate modernă, puternică şi incluzivă.
„România liberă pentru care s-au sacrificat eroii noştri este ţara în care domnesc drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, locul unde dreptatea este înfăptuită de o Justiţie independentă şi responsabilă în faţa societăţii şi a istoriei”, a evidenţiat Iohannis.
Potrivit acestuia, Decembrie 1989 reprezintă „punctul zero al istoriei recente” care a schimbat fundamental destinul României, dar izbânda împotriva dictaturii a fost plătită „cu preţul sângelui prea multor tineri”.
„Aceasta este ziua în care îi chem pe toţi cetăţenii României să onorăm memoria victimelor, să preţuim sacrificiul lor suprem şi, totodată, să reiterăm angajamentul ferm de a apăra şi proteja statul de drept, libertatea şi drepturile fundamentale”, a mai transmis preşedintele.
El a subliniat că Decembrie 1989 a deschis drumul ţării noastre către democraţie, a permis integrarea în NATO, aderarea la Uniunea Europeană, încheierea Parteneriatului Strategic cu Statele Unite şi profilarea României într-un furnizor de securitate regional.
„În urmă cu 32 de ani, românii au stat neclintiţi în faţa tancurilor şi a focurilor de armă, mânaţi de o singură dorinţă: eliberarea României de dictatura care a frânt brutal parcursul democratic al ţării noastre. Regimul comunist nu a reuşit să anihileze opoziţia românilor, să aplatizeze conştiinţele sau să înăbuşe speranţa! Mulţi au trăit cu convingerea că ororile vor lua sfârşit, au existat oameni curajoşi care au acţionat şi au suferit pentru ca ţara noastră să îşi recâştige libertatea”, a completat Klaus Iohannis.
În opinia sa, „nostalgia comunismului pe care unii vor să o cultive” reprezintă „o cinică încercare de a exploata temerile şi fricile justificate” ale românilor, generate de perioadele de incertitudine.
„În realitate, însă, comunismul s-a dovedit distructiv şi a generat o sinistră dictatură, ducând la înapoierea României şi la un decalaj major faţă de Europa occidentală. Lozincile şi retorica nu ţin loc de dezvoltare economică stabilă sau de viziune pentru un viitor prosper pentru fiecare cetăţean. Drumul ţării noastre este indisolubil legat de valorile democratice, iar greşelile care au fost făcute în aceste peste trei decenii nu înseamnă că trebuie să ne facă să privim cu indulgenţă trecutul recent, ci că trebuie să fim mai responsabili şi mai atenţi la promovarea unor politici care să răspundă nevoilor tuturor cetăţenilor noştri”, a mai evidenţiat şeful statului.
El pledează şi pentru cunoaşterea istoriei reale de către tinerele generaţii, menţionând că lupta pentru libertate a înaintaşilor trebuie înţeleasă la adevărata sa valoare şi continuată permanent.
„Apărarea drepturilor fundamentale şi a principiilor europene, cu care noi ne identificăm astăzi, constituie o datorie civică, de la care nu avem voie să abdicăm niciun moment”, se mai explică în mesajul preşedintelui.
Sursa: www.agerpres.ro
Foto: www.presidency.ro