INS: Creşteri cu 9,6% ale numărului de înnoptări şi sosiri în unităţile de cazare din România, în ianuarie

Înnoptările înregistrate în structurile de primire turistică din România au însumat 1,361 milioane, în ianuarie 2018, în creştere cu 9,6% faţă de acelaşi interval din anul anterior, peste 78% din acest total fiind consemnat în rândul turiştilor români, relevă datele Institutului Naţional de Statistică (INS), publicate vineri, preluat de AGERPRES.

Conform statisticii, din numărul total de înnoptări, cele ale turiştilor străini au fost de 21,9%, iar cea mai mare pondere au deţinut-o cei din Europa (74,3% din total), dintre aceştia 75,7% provenind din ţările Uniunii Europene (UE).

Durata medie a şederii, în prima lună din 2018, a fost de 1,9 zile în cazul turiştilor români, respectiv două zile al turiştilor străini.

Tot în intervalul analizat, indicele de utilizare netă a locurilor de cazare a fost de 21,7% pe total structuri de cazare turistică, în creştere cu 1,6 puncte procentuale. Indici mai mari de utilizare a locurilor de cazare s-au înregistrat la: hoteluri (26,9%), vile turistice (18,5%), pensiuni turistice (17,4%), hosteluri (15,7%) şi cabane turistice (15,1%).

În ceea ce priveşte sosirile înregistrate în structurile de primire turistică, acestea au însumat, în luna ianuarie, 722.100, în creştere cu 9,6% faţă de cele din luna ianuarie 2017. Din numărul total de sosiri, cele ale turiştilor români au reprezentat 79,4%, în timp ce turiştii străini au reprezentat 20,6%, ponderi similare cu cele din prima lună a anului 2017.

De asemenea, 73,8% din totalul turiştilor străini sosiţi în structurile de primire turistică a fost reprezentat de europeni, iar 80,1% dintre aceştia au provenit din ţările UE.

Pe judeţe, în luna ianuarie 2018, numărul de sosiri ale turiştilor în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare turistică a înregistrat valori mai mari în Municipiul Bucureşti (128.400), Braşov (107.000), Prahova (45.900) şi Cluj (34.900), în timp ce numărul de înnoptări ale turiştilor a consemnat valori mai mari în Braşov (233.900), Municipiul Bucureşti (210.500), Prahova (98.900) şi Mureş (66.700).

Datele INS indică faptul că sosirile turiştilor din Israel în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au fost cele mai numeroase (17.700), în ianuarie, urmate de cele ale celor din Italia (16.900), Germania (14.600), Franţa (9.400) şi Republica Moldova (9.200).

Totodată, sosirile vizitatorilor străini în România, înregistrate la punctele de frontieră, au fost în luna ianuarie 2018 de 807.200, în creştere cu 22,4% faţă de luna acelaşi interval din anul precedent. Majoritatea vizitatorilor străini a provenit din ţări situate în Europa (90,9%). Din totalul sosirilor vizitatorilor străini în România, 51,1% provin din statele UE, cele mai mari procentaje fiind deţinute de turiştii din Bulgaria (29,4%), Ungaria (22%), Italia (10,9%), Germania (6,7%), Franţa (5%) şi Polonia (4,6%).

Pe de altă parte, plecările vizitatorilor români în străinătate, înregistrate la punctele de frontieră, au fost de 1,71 milioane, mai mult cu 13,6% comparativ cu luna ianuarie 2017. Mijloacele de transport rutier au fost cele mai utilizate pentru plecările în străinătate, echivalentul a 70,1% din numărul total de plecări.

Foto: pixabay.com
[the_ad id=”14304″]