Vopseaua de ouă poate să conţină până la 11 E-uri, iar aceasta poate fi ingerată chiar dacă este doar pe coaja oului, prin transferul pe mâini sau prin transferul direct în ouă, potrivit Asociaţiei pentru Protecţia Consumatorilor – InfoCons, informeazã AGERPRES.
Conform sursei citate, din punctul de vedere al aditivilor alimentari, 98,36% dintre produse au în compoziţie E-uri (aditivi alimentari), după cum rezultă din centralizarea şi analizarea informaţiilor ce se regăsesc pe etichete.
Din punctul de vedere al produselor ce conţin aditivi alimentari, 65,57% dintre produsele studiate au avut în componenţă acid lactic (E270), 63,93% au avut în componenţă azorubina (E122), iar 54,10% au avut în componenţă benzoat de sodiu (E211).
„Vopseaua de ouă nu numai că ne influenţează vizual şi ne aduce, poate, o bucurie ca şi coloristică o oului de paşte, dar se transferă atât în produse – în ouă- sau se transferă pe mână, ceea ce înseamnă că ar trebui să fim mai atenţi şi mai responsabili atunci când cumpărăm vopsea de ouă – un produs pe care îl cumpărăm poate doar să fie. Necitind eticheta şi nici măcar cantitatea minimă de ouă care pot fi vopsite, care de altfel, influenţează şi preţul. Dar, atenţie, vopseaua de ouă poate să conţină până la 11 E-uri care ne influenţează atât pe noi, copiii noştri, bunicii şi musafirii noştri la masa de Paşte. Chiar dacă este pe coaja oului, ajungem să o ingerăm prin transferul pe mâini sau prin transferul direct în ouă. Atenţie la vopseaua de ouă!”, a declarat spune Sorin Mierlea, preşedinte InfoCons. Integral pe www.agerpres.ro
SURSA: AGERPRES
Foto: pixabay.com