Antreprenorul polonez Henryk Kaminski a răspuns la majorarea salariului minim în Polonia prin automatizarea unora dintre sarcinile de la uzina sa de mase plastice, o dovadă a riscurilor pe care le ridică o politică destinată îmbunătăţirii standardului de viaţă, dar care ar putea duce la majorarea preţurilor şi la limitarea numărului de noi locuri de muncă create, transmite Reuters, preluat de AGERPRES.
Instalează Aplicația Radio Românul pe Telefon
Citește Ultimele Știri
Cel Mai Citit Ziar al Românilor din Spania PeriódicoElRumano.es
Partidul Lege şi Justiţie (PiS), aflat la putere, intenţionează să majoreze salariul minim până la 4.000 de zloţi (1.030 dolari) pe lună la finele lui 2023, aproape dublu faţă de nivelul de 2.250 de zloţi pe lună din 2019, începând cu o majorare de peste 15% până la 2.600 de zloţi în această lună.
Însă, pe măsură ce muncitorii devin mai scumpi, unele firme poloneze investesc în tehnologie pentru a putea rămâne competitive.
Abonează-te pentru a primi știrile pe email
La uzina Kon-Plast din Stare Miasto, centrul Poloniei, unde familia Kaminski produce containere din plastic, o maşină nou achiziţionată va înlocui doi angajaţi în fiecare din cele patru ture de lucru. „Economisim opt persoane prin implementarea acestui gen de automatizare”, a spus Henryk Kaminski.
Un studiu efectuat recent de firma de resurse umane Randstad arată că aproximativ un sfert din companiile poloneze care au angajaţi plătiţi cu salariul minim intenţionează să îngheţe angajările începând din luna ianuarie şi aproximativ o cincime urmează să renunţe la o parte din angajaţi.
Pentru alte știri interesante, urmărește-ne pe Facebook!
Deşi Kon-Plast plăteşte tuturor angajaţilor un salariu mai mare decât decât salariul minim, compania a majorat salariile ca urmare a creşterii salariului minim pe economie în luna ianuarie. Pentru moment Kaminski nu intenţionează să renunţe la angajaţi dar ca urmare a automatizării nu va mai fi nevoit să crească personalul cu aproximativ 15% pentru a face faţă cererii.
PiS, partid care a câştigat alegerile din luna octombrie anul trecut, a promis că va îmbunătăţi nivelul de trai al polonezilor. Majorarea salariului minim face parte din strategia PiS de a aduce puterea de cumpărare a polonezilor mai aproape de cea a vest-europenilor şi în acelaşi timp vizează transformarea modelului economic al Poloniei dincolo de unul bazat pe mâna de lucru ieftină.
Ţările vecine Ungaria şi Cehia au majorat şi ele salariul minim în ultimii ani ca o măsură de compensare pentru îngheţările introduse după criza financiară dar şi pentru a atrage muncitorii care au plecat în străinătate.
Însă deşi promisiunea unor salarii mai mari este binevenită pentru polonezi, în condiţiile în care 98% dintre ei câştigă mai puţin decât salariul mediu din Germania, există şi unii economişti care atrag atenţia asupra efectelor secundare.
„Pe termen scurt, majorarea semnificativă a salariului minim va avea un impact mare asupra inflaţiei…preţul serviciilor care angajează muncitori slab calificaţi va avea de suferit, ceea ce înseamnă o creştere a preţurilor”, a spus Krystian Jaworski, economist şef la Credit Agricole CIB.
În luna decembrie, rata anuală a inflaţiei în Polonia a fost de 3,4% mult peste estimările analiştilor intervievaţi de Reuters. Economiştii ING sunt de părere că viitoarea majorare a salariului minim este de vină pentru această creştere peste aşteptări a inflaţiei. Mulţi economişti prognozează că inflaţia va ajunge la 4% în primul trimestru, iar efectele vor fi resimţite cel mai mult de cei cu venituri mici.
De asemenea, modificarea salariului minim ar putea afecta şi crearea de noi locuri de muncă. Credit Agricole estimează că, dacă salariu minim va fi majorat în luna ianuarie, gradul de ocupare în sectorul companiilor va fi cu 3,5% mai mic în 2024 decât ar fi dacă salariul minim ar fi rămas la nivelul din 2019, ceea ce înseamnă o diferenţă de aproximativ 200.000 de locuri de muncă.
Foto: AGERPRES