Iile îngropate la Sânnicolau Mare de ţărăncile deportate în Bărăgan – comorile Banatului de câmpie

În marea prigoană a deportării în Bărăgan, în duminica Rusaliilor din 1951, ţărăncile din Banatul de câmpie, din zona Sânnicolau Mare, şi-au lăsat acasă, bine tăinuite, cele mai de preţ odoare ale sufletului lor – iile, pe care le-au îngropat în grădini, pentru a fi ferite de distrugerile veneticilor, povesteşte etnograful Marius Matei, de la Muzeul Satului Bănăţean (MSB) din Timişoara, informează AGERPRES.

La revenirea din anii de pribegie, femeile şi-au dezgropat cuferele din locurile în care au fost ascunse şi au readus la lumină râurile de flori cusute pe iile din borangic.

„Aceasta este poate una dintre cele mai frumoase poveşti despre ia din Banat. Femeile satului au îngropat iile şi le-au lăsat în paza pământului. Sunt iile pe care şi le-au ţesut, poate, de-a lungul mai multor ani. Erau ii cu broderii bogate, pe pânză de calitate, cum nu am mai văzut prin alte părţi, cu fir de aur pe pânză fină din borangic sau cu fire de mătase aduse din Germania, Austria, Franţa. Sunt vreo trei astfel de ii din zona Sânnicolau Mare, de pe la începutul veacului XX. Faptul că femeile au îngropat iile ne arată că aceste podoabe vestimentare reprezentau pentru ele odoare foarte preţioase, pentru că vorbeau despre statutul familiei, în funcţie de materialul din care erau făcute, de broderia care era pe ele”, afirmă etnograful.

Dacă din vremuri îndepărtate, ţărăncile din Banat se învăţaseră să împletească firul de mătase al iilor cu dorurile şi cu gândurile, această piesă vestimentară avea să fie reînviată şi înnobilată la începutul anilor 1900, odată cu ‘tonul’ dat de Casa Regală a României, prin regina Maria, dar şi de Coroana de la Viena, prin împărăteasa Elisabeta (Sisi), fără a altera însă autenticitatea iei.

Potrivit etnografului, iile din zona Banatului de câmpie au o tipologie specifică, doar tehnica fiind împrumutată. Tehnica bizantină este cea care ornamenta toate interioarele palatelor din Europa, hainele nobililor, veşmintele preoţilor, dar şi uniformele liderilor din armată. Aceste ii erau executate în ateliere specializate.

Sursa foto: Colecţia Marius Matei

„Acesta este lucrul foarte frumos, că bănăţencele, nişte ţărănci cu prea puţină şcoală, au reuşit să preia această tehnică şi să o transpună pe costumele lor într-o formă dorită de ele, care avea pentru ele o anumită semnificaţie. Putem compara iile şi costumele ţărăncilor din Banat cu cele ale prinţesei Sisi sau cu nobleţea portului reginei Maria. Tonul modei îl dădea Casa Regală, cele două (regina Maria şi împărăteasa Sisi – n.r.) au promovat costumul tradiţional şi atunci şi ţărăncile au început să coase sau să-şi ţese costumele. Dar costumul popular bănăţean a ajuns la noi prin altă filieră (decât Casa Regală a României – n.r.), prin Casa de Austria, noi fiind atunci domeniu de Coroană, care a dat startul modei. Ţărăncile noastre şi-au păstrat portul tradiţional, nu au pierdut nimic din ceea ce era autentic, au rămas motivele, semnele, dar şi l-au înnobilat cu materiale fine şi le-au făcut mai fastuoase”, detaliază Marius Matei.

Sursa foto: Colecţia Marius Matei

Astăzi, în Banat se mai confecţionează costume populare la Reşiţa şi la Lugoj, dar, potrivit etnografului, este doar o interpretare a costumului, fără a reda autenticitatea. La Reşiţa se lucrează doar cu maşina, pentru întregul Banat, cele mai multe comenzi venind din partea administraţiilor locale. La Lugoj se lucrează cu mâna, dar nu se mai poate reda tehnica de odinioară, întrucât nu mai sunt nici materialele din trecut, dar nici ustensilele necesare – războaiele de ţesut.

„Ia reprezintă sufletul culturii poporului român. Ea împleteşte într-un mod armonios istoria şi cultura unui neam milenar, regăsind ideea unei spiritualităţi româneşti reflectate într-o creaţie autohtonă. (…) Este important de menţionat faptul că în Banat, spre deosebire de restul ţării, ia a fost mereu însoţită de poale (fustă), ornamentate cu acelaşi model. Cele două piese formează un ansamblu vestimentar unitar şi nu sunt purtate niciodată separat una de cealaltă. Dispunerea modelului pe mâneci este pe verticală, de tip tablă, iar modelul este multiplicat pe întreaga suprafaţă a piesei vestimentare. În general, motivele sunt geometrice şi mai rar zoomorfe, dar întotdeauna sunt dispuse simetric, atent echilibrate compoziţional”, precizează Marius Matei.

Sursa foto: Colecţia Marius Matei

Două dintre aceste ii îngropate la Sânnicolau Mare se regăsesc în colecţia personală a muzeografului Marius Matei.

***
Ziua Universală a Iei este sărbătorită în ţara noastră, dar şi în comunităţile româneşti din întreaga lume, la data de 24 iunie.

La începutul anului 2013, comunitatea online „La Blouse Roumaine”, fondată de Andreea Tănăsescu, în 2012, a propus ca data de 24 iunie (sărbătoarea de Sânziene) să devină o zi dedicată iei şi să fie numită Ziua Universală a Iei. Prima marcare a acestei zile a avut loc la 24 iunie 2013, odată cu sărbătoarea de Sânziene (Drăgaica).

Astăzi, evenimentul este marcat în peste 50 de ţări şi 300 de localităţi, de pe şase continente. Ziua Universală a Iei a intrat în programul anual al muzeelor şi instituţiilor culturale din ţară şi străinătate, fiind marcată atât de ambasadele României, cât şi de misiunile diplomatice în România.

Ediţia a VII-a a Zilei Universale a Iei se desfăşoară sub tema „#AcasălaOrigini – Fotografii pentru o generaţie”, prin care se doreşte conectarea oamenilor – unii aflaţi departe de casă, dar mereu legaţi de pământul strămoşesc, cu ajutorul fotografiei. În acest sens, comunitatea „La Blouse Roumaine” lansează invitaţia de a lua parte la crearea celei mai mari expoziţii online. Cei care doresc să participe se vor fotografia purtând o ie, o cămaşă sau, de preferat, întreg portul tradiţional popular românesc în faţa casei, a clădirii unde locuiesc, la poartă, în grădină, într-un parc din apropiere sau oriunde înseamnă „acasă” pentru fiecare.

Sursa: www.agerpres.ro
Foto: AGERPRES