De miercuri vor începe testările, în anumite zone din Capitală, în vederea operaţionalizării sistemului de avertizare a populaţiei în situaţii de urgenţă – RO-ALERT, urmând ca în perioada următoare acestea să fie extinse la nivel naţional, anunţă IGSU, preluat de AGERPRES.
Astfel, în zonele unde acestea vor avea loc, pe terminalele conectate la reţelele operatorilor de telefonie mobilă din România, vor apărea notificări cu mesajul: ‘Acesta este un mesaj pentru testarea sistemului RO-ALERT’. Nu se impune aplicarea măsurilor de autoprotecţie DSU-IGSU.
IGSU asigură cetăţenii că aceste testări sunt absolut necesare şi apelează la înţelegere pentru eventualul disconfort creat.
Sistemul RO-ALERT permite transmiterea mesajelor de tip Cell Broadcast destinate avertizării şi alarmării populaţiei în situaţii de urgenţă, pentru adoptarea comportamentului necesar autoprotecţiei în caz de urgenţă majoră.
Sistemul este folosit atunci când viaţa şi sănătatea persoanelor sunt puse în pericol iminent, cum ar fi fenomene meteo extreme, inundaţii ameninţătoare, atac terorist sau alte situaţii care ameninţă grav comunităţile.
Sistemul RO-ALERT este implementat pe teritoriul României de către Ministerul Afacerilor Interne, prin DSU şi IGSU, cu suportul tehnic al Serviciului de Telecomunicaţii Speciale.
Foto: AGERPRES
[the_ad id=”14304″]