Iaşi: În România mea fiecare primeşte o educaţie bună şi solidă, afirmă „Elevul Anului” Andrei Sandu

Un elev aflat în ultimul an de studiu la Colegiul Naţional din Iaşi a primit titlul de „Elevul Anului” în cadrul Galei Excelenţei în Educaţie, eveniment organizat joi de Inspectoratul Şcolar Judeţean pentru a premia elevii cu performanţe şi profesorii acestora, informeazã AGERPRES.

Citește Ultimele Știri

Turneu extraordinar în Spania de muzică românească și colinde tradiționale cu Deți Iuga și Năstăcuța Iuga! Vino să te bucuri ...
Ambasada României în Regatul Spaniei informează: UNDE POT VOTA, ÎN SPANIA, LA ALEGERILE PREZIDENȚIALE ȘI PARLAMENTARE DIN 2024? Lista completă cu ...
În contextul eforturilor constante depuse de către Guvernul României, prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe, desfășurate încă de la debutul crizei ...

Andrei Sandu studiază la Colegiul Naţional iar în anul şcolar 2017 – 2018 a reuşit să obţină aurul la Olimpiada Internaţională de Geografie din Canada şi argintul la Olimpiada Internaţională de Astronomie şi Astrofizică. Tot în cursul anului şcolar anterior a obţinut aurul la Olimpiada Internaţională de Ştiinţele Pământului.

„Titlul de Elevul Anului este apexul muncii mele, rezultatul pentru care am muncit în toţi aceşti ani de studiu. Sunt foarte onorat să primesc acest titlu pentru că reuşesc să îmi fac familia mândră dar şi şcolii unde învăţ. Colegiul Naţional nu este un colegiu de succes ci unul de excelenţă şi aş putea spune că este chiar Colegiul Anului”, a declarat Andrei Sandu.

Chiar dacă mai sunt câteva luni până la examenul de bacalaureat, Andrei Sandu intenţionează să participe iar la olimpiadele internaţionale de geografie, astronomie şi astrofizică. După finalizarea liceului Andrei, asemeni multor elevi supradotaţi, a ales să studieze la o facultate din străinătate.

„Îmi plac domeniile Cosmologie şi Interioare stelare din domeniul Astrofizicii. Mă interesează modelele stelare şi cum sunt modelate acestea din punct de vedere matematic. Aş încerca să studiez Ştiinţele Naturii la Universitatea Cambridge. Am o viziune foarte idealistă despre România. În România mea fiecare primeşte o educaţie la fel de bună şi foarte solidă din toate punctele de vedere, atât profesională cât şi umană, şi în care fiecare are oportunităţi egale şi poate să se dezvolte la fel de bine”, a declarat Andrei Sandu.

Întregul efort depus de Andrei Sandu pentru a ajunge pe cele mai înalte culmi ale olimpiadelor internaţionale nu este altceva decât o pasiune, chiar dacă pentru asta trebuie să îşi sacrifice în fiecare zi câte cinci ore din timpul liber.

„Nu aş putea să spun că fac nişte sacrificii sau muncesc enorm deoarece fac ceea ce îmi place. Aş putea considera olimpiadele şi munca pentru a ajunge aici chiar un hobby. Îmi place foarte mult să învăţ pentru olimpiade, să învăţ ceva nou pentru că ştiu că într-o bună zi voi putea să pun în aplicare aceste lucruri pe care le-am învăţat şi să obţine ceva foarte frumos atât pentru ţara mea cât şi pentru întreaga lume”, a declarat Andrei Sandu.

El a ţinut să infirme mitul conform cărora olimpicii sunt „tocilari” şi persoane introvertite.

„Fiecare persoană are prieteni. Dacă suntem olimpici nu înseamnă că suntem creaturi care stau într-o peşteră şi nu fac absolut nimic în afară de a învăţa. Deloc. Şi olimpicii ca mine avem prieteni, mai ieşim în oraş şi ne distrăm”, a spus Andrei Sandu.

Andrei a primit titlul de „Elevul Anului” în cadrul celei de-a şaptea ediţii a Galei Excelenţei în educaţie, eveniment organizat de ISJ Iaşi pentru a premia performanţele elevilor şi profesorilor mentori.

„Este un eveniment public de recunoaştere şi de apreciere publică a performanţelor pe care elevii olimpici internaţionali şi naţionali le-au obţinut în anul şcolar anterior. Evenimentul de astăzi este sub semnul cifrei 7, aceasta fiind ediţia a şaptea, avem 17 elevi care vor fi premiaţi pentru olimpiadele internaţionale, 217 elevi care au performat la olimpiadele naţionale, precum şi 171 profesori mentori. Este un moment în care şcoala ieşeană apreciază performanţele valorice deosebite care au făcut ca profesorii, elevii, întreaga şcoală ieşeană să fie recunoscută prin olimpiadele internaţionale pe întreg mapamondul”, a declarat Genoveva Farcaş, inspectorul şcolar general.

Nu doar Geografia, Astrofizica sau Astronomia au reuşit să facă cunoscut Iaşiul pe întreg mapamondul. Potrivit statisticilor Inspectoratului Şcolar, în anul şcolar 2017-2018 peste 400 de elevi au reuşit să se afirme atât la competiţiile naţionale cât şi internaţionale.

„Sunt rezultate pe care şcoala le apreciază, elevii noştri fiind cei care vor promova mai departe performanţa şi reuşita. Deopotrivă olimpiadele naţionale şi internaţionale au adus premii şi distincţii la toate disciplinele de învăţământ. Pentru competiţiile internaţionale au strălucit şi la propriu şi la figurat elevii care s-au întors acasă cu trei medalii de aur la Olimpiada Internaţională de Geografie desfăşurată în luna august în Canada. De asemenea, limba latină, rusă, limba română, informatica, chimia, ştiinţele pământului, sunt discipline la care elevii noştri au obţinut importante premii internaţionale”, a declarat Genoveva Farcaş.

Foto: AGERPRES
[the_ad id=”14304″]