O icoană pe sticlă din secolul al 19-lea, ce îl reprezintă pe Sfântul Prorooc Ilie, este prezentată în premieră publicului într-un spațiu special amenajat la Muzeul Civilizației Dacice și Romane (MCDR) Deva, piesa fiind restaurată la mai bine de 35 de ani de la intrarea ei în inventarul instituției de cultură, informează AGERPRES.
Pictura face parte din colecția de artă a muzeului din Deva și a intrat în patrimoniul acestuia în urma unei donații din perioada anilor ’80. Aflată, până nu demult, într-o stare avansată de degradare, pictura a fost restaurată în laboratoarele de profil ale MCDR Deva.
„Pictura a fost realizată în secolul al 19-lea într-un atelier de icoane al Mănăstirii Nicula, din județul Cluj, și, de aceea, nu se cunoaște un autor cert al acesteia. În inventarele muzeului din Deva este menționat doar faptul că a fost primită printr-o donație. În perioada următoare vom face investigații despre modul în care pictura a ajuns în colecțiile muzeului”, a declarat marți, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al MCDR Deva, Daniel Iancu.
Compoziția picturii este dominată de cercul de culoare roșie ce simbolizează calea în care Sfântul Ilie poate fi observat în picioare într-un car de foc la care sunt înhămați doi cai. El este însoțit de un înger și de un al doilea personaj care este Sfântul Prooroc Elisei, ucenicul Sfântului Ilie.
„Celebrat pe 20 iulie, Sfântul Ilie este unul din cei mai vechi prooroci din Vechiul Testament și este reprezentat ca divinitate solară și meteorologică care-și marchează ziua cu mari nenorociri: incendii, furtuni cu tunete și fulgere, grindină și ploi violente. Exponatul de față se încadrează în modelul iconografic al ridicării la cer”, a explicat Iancu.
În toate legendele, Sfântul Ilie marchează miezul vieții pastorale, dată când le era permis ciobanilor să coboare în sate, pentru prima dată după urcarea oilor la stână.
Pe lângă toate celelalte atribute pe care le are, Sfântul Ilie este ocrotitorul aviației și forțelor aeriene române, ziua de 20 iulie fiind declarată Ziua Aviației Române și a Forțelor Aeriene.
Foto: AGERPRES