Guvernul spaniol a decretat zece zile de doliu naţional începând de miercuri în memoria victimelor noului coronavirus, Spania fiind printre ţările cele mai încercate de pandemia COVID-19, a anunţat marţi premierul Pedro Sanchez, relatează agenţia EFE, preluat de AGERPRES.
În această perioadă de doliu naţional, cea mai îndelungată din istoria democratică a Spaniei, drapelele de pe toate instituţiile publice şi navele marinei spaniole vor fi coborâte în bernă, iar după încheierea acestei perioade regele Felipe al VI-lea va conduce, la o dată ce nu a fost încă stabilită, o ceremonie de omagiere a celor ucişi în Spania de noul coronavirus.
Această decizie excepţională este menită să stea mărturie ”întregii noastre dureri (…) şi să aducă un omagiu celor care au murit. Amintirea lor va rămâne mereu alături de noi”, a scris premierul socialist Pedro Sanchez într-un mesaj pe reţelele de socializare.
Spania a înregistrat până luni 235.400 de cazuri de COVID-19. Tot luni a fost revizuit în scădere, cu circa 2.000, numărul deceselor provocate de noul coronavirus, fiind astfel raportate oficial 26.834 de decese.
Purtătoarea de cuvânt a executivului de la Madrid, Maria Jesus Montero, a declarat marţi la conferinţa de presă desfăşurată după şedinţa de guvern că aceste victime sunt ”mai mult decât o cifră” şi în urma fiecăreia ”există o istorie a unei vieţi”. Ea a mai subliniat că aproximativ 80% dintre cei decedaţi au peste 70 de ani, aşadar au aparţinut generaţiei care a ridicat ”bazele democraţiei” în Spania după dictatura lui Franco.
Doliul naţional a fost cerut insistent de partidele parlamentare de dreapta. Însă decizia luată în acest sens de guvern vine în contextul disputei intense dintre executivul socialist şi principalul partid de opoziţie, Partidul Popular (PP), al cărui lider Pablo Casado îl acuză pe premierul Pedro Sanchez că lansează această ”perdea de fum” pentru a încerca să ascundă modul deficitar în care a gestionat pandemia.
Sursa: www.agerpres.ro