Gospodăria unui arădean, plină de personaje din basme, a devenit atracţie pentru copii şi străini

Gospodăria unui arădean, cu o casă vopsită în culorile drapelului şi motive tradiţionale româneşti, este locul în care se găsesc zeci de personaje din basme, create chiar de către proprietar, figurinele în mărime naturală devenind o atracţie pentru cei aflaţi în trecere, care găsesc expuse în curte şi sute de unelte sau obiecte folosite în secolele trecute, informeazã AGERPRES.

Casa neobişnuită se află în centrul localităţii arădene Vladimirescu, aproape de DN7, una dintre rutele principale dinspre şi spre vestul Europei. Mulţi dintre cei care au văzut de la stradă casa au oprit pentru a face fotografii sau pentru a le cere proprietarilor să îi lase să o viziteze. Locul atrage atenţia prin numeroase personaje din poveşti, în mărime naturală sau supradimensionate, care întâmpină vizitatorii încă de la intrarea în curte.

Deasupra porţii mari metalice, decorată în formă de pânză cu un păianjen uriaş în mijloc, trecătorii sunt „priviţi” de o figură cu ochi mari care iese din coroana unui copac, iar în curte se văd figurinele desprinse din basme. Vrăjitoare, piraţi, vikingi, eroi îndrăgiţi sau înfricoşători ai poveştilor copilăriei, toate sunt creaţii ale proprietarului casei, Valentin Radu, un salvamontist în vârstă de 40 de ani.

Foto: (c) Marian Buga / AGERPRES


Casa este vopsită cu motive tradiţionale româneşti. Are acoperişul în culorile drapelului naţional, iar din horn nu iese fum, ci trei creioane colorate uriaşe, sugerând că au fost folosite la desenarea poveştii în care trăieşte familia Radu.

Foto: (c) Marian Buga / AGERPRES


Una dintre părţile laterale ale casei este pictată inedit, cu umbre ale unor oameni parcă prinşi în acţiune pe un platou de filmare. Un celebru personaj de film, E.T. – extraterestrul, priveşte curios de sus, dar nu dintr-o navă spaţială, ci din coşul unei biciclete suspendate deasupra curţii. O mai întâlnim pe Alice, venită din Ţara Minunilor, sirene, roboţi sau diverşi monştri.

Foto: (c) Marian Buga / AGERPRES


Anumite zone din curte şi grădină sunt amenajate tematic. De exemplu, într-un colţ sunt amplasate replici în mărime naturală ale unor salvamontişti şi alpinişti, inspirate din meseria creatorului. În alt colţ, este refăcută o scenă din Cernobîl, după explozia centralei nucleare, fiind expuse obiecte similare celor abandonate de localnicii care au fost evacuaţi din oraş.

În toată curtea se pot vedea sute de unelte şi obiecte vechi din istoria românilor, folosite în secolele trecute, dar şi diverse machete construite tot de către Valentin Radu.

Foto: (c) Marian Buga / AGERPRES


Nu au fost uitate nici performanţele sportive ale românilor. O replică a gimnastei Nadia Comăneci „execută” un exerciţiu la sol pe un pod construit deasupra unui mic lac amenajat în curtea casei.

Foto: (c) Marian Buga / AGERPRES


Pe aleea principală a curţii se găsesc zeci de indicatoare, care te trimit în locurile cele mai frumoase ale României. Acestea au fost recuperate de către salvamontist de pe trasee turistice, după ce echipa sa le-a schimbat cu unele noi.

Toate amenajările, care combină parcă un muzeu al uneltelor şi obiectelor vechi cu o expoziţie a personajelor din lumea basmelor, au fost realizate în ultimii cinci ani. Munca a pornit de la dorinţa lui Valentin de a-şi realiza singur nişte figurine pentru grădină.

„Am plecat de la obişnuiţii pitici de grădină, pe care iniţial i-am căutat în comerţ. Nu am fost mulţumit de ce am găsit, acum sunt din plastic, nu au aspect foarte reuşit, aşa că m-am hotărât să îmi realizez proprii pitici. De când eram mic construiam diverse machete, cum ar fi case, ferme sau maşini, aşa că m-am folosit de aceste abilităţi. În cele din urmă am ajuns la personaje în mărime naturală, inspirate atât din poveşti cât şi din viaţa românilor. Primele personaje au fost construite din beton, dar pentru că dura prea mult proiectarea şi realizarea, am trecut la materiale mai uşoare, reciclabile, cum sunt plasticul, PET-urile sau ampora”, a declarat, pentru AGERPRES, arădeanul care şi-a creat propria lume de basm.


Foto: (c) Marian Buga / AGERPRES


Valentin a realizat aproape 50 de figurine în mărime naturală. Unele sunt amplasate în grădină, iar pentru că par foarte realiste, au creat confuzie printre vecini. Soţia lui Valentin, Mihaela, povesteşte că o vreme vecinii au fost supăraţi şi nu a ştiut din ce motiv.

„La un moment dat, o vecină ne-a reproşat că ne tot salută în grădină peste gard şi noi nu îi răspundem. Atunci ne-am lămurit, vecinii credeau că noi lucrăm în grădină şi îi ignorăm, însă sunt personajele care stau în diverse poziţii de lucru. De exemplu, avem o replică a unui apicultor. De la distanţă, figurinele sunt uşor de confundat cu oamenii”, spune Mihaela.

Personajele atrag atenţia celor care trec pe lângă casa soţilor Radu. Nu doar copiii bat la poartă şi cer să fie lăsaţi să facă un tur, ci şi străinii, care sunt doar în trecere prin Vladimirescu.

„Ocazional, avem grupuri de copii de grădiniţă sau elevi însoţiţi de profesori, care ne roagă să îi primim în vizită. Mai vin străini, care ne cer să îi lăsăm să facă fotografii. Mulţi sunt români din Diaspora, atraşi de motivele tradiţionale de pe faţada casei, şi vor să facă poze pentru a le arăta celor din ţările în care s-au stabilit. Îi primim pe toţi, deşi este o locuinţă şi încercăm să avem o viaţă de familie cât mai liniştită, mai ales că acum avem şi bebeluş”, spune Valentin.

„Mă mai uit prin gard când merg la şcoală să văd dacă au apărut personaje noi. Mie îmi place cel mai mult vikingul uriaş, dar şi extraterestrul”, spune Andrei, un elev din localitate.


Foto: (c) Marian Buga / AGERPRES


Unii localnici nu au privit cu ochi buni toate creaţiile lui Valentin. I-au reproşat că are personaje care îi sperie pe trecători, cum este vrăjitoarea. Înfricoşător poate părea şi un om fără cap lipit de un zid.

„Acesta simbolizează tocmai curiozitatea românului, a vecinului care se uită peste gard sau prin fereastra altuia. Personajul fără cap are, de fapt, capul blocat într-o fereastră, unde se uita pe furiş. În general, oamenii privesc cu amuzament aceste personaje, dar sunt şi excepţii”, spune arădeanul.


Foto: (c) Marian Buga / AGERPRES


Pe lângă propriile creaţii, Valentin are o colecţie de mii de obiecte româneşti, mai multe decât se găsesc în unele muzee.

„Le-am tot adunat de-a lungul anilor, de la unelte folosite în secolele trecute, la obiecte obişnuite ce se găseau în gospodării. Sunt parte din istoria noastră şi nu puteam să văd cum sunt aruncate. Am recuperat multe obiecte din podurile unor bătrâni, care voiau să le arunce, altele sunt primite de la prieteni, însă am şi cumpărat din pieţele de vechituri. Eu le arăt generaţiei tinere, care nu poate să îşi imagineze cum lucrau şi ce îndeletniciri aveau înaintaşii noştri”, spune arădeanul.


Foto: (c) Marian Buga / AGERPRES


Valentin a terminat două facultăţi şi un masterat. Are o diplomă de inginer şi una de economist, însă chiar dacă a avut multe oportunităţi de a se angaja la companii mari, pentru salarii foarte atractive, nu a renunţat la ce face, pentru că iubeşte prea mult muntele. În afară că salvează vieţi, atunci când turiştii se pierd sau suferă accidente în zone greu accesibile, Valentin este şi instructor de speologie şi de salvare în mediu subteran. De asemenea, merge prin şcoli, unde le insuflă copiilor dragostea pentru natură şi le vorbeşte despre importanţa protejării mediului.

Soţii Radu au în vedere realizarea unui muzeu, în următorii ani. Au suficiente piese în colecţie, însă deocamdată nu au un spaţiu necesar pentru expunerea lor în mod organizat. Până când vor reuşi să-şi împlinească visul, porţile gospodăriei le sunt deschise celor care vor să vadă părticele din trecutul românilor, dar şi secvenţe rupte din cele mai iubite basme.

Foto: AGERPRES