Gimnastică aerobică: România a cucerit două medalii de argint şi două de bronz, la Mondialele din Portugalia

România a cucerit două medalii de argint şi două de bronz la Campionatele Mondiale de gimnastică aerobică de la Guimaraes (Portugalia), care s-au încheiat duminică, 3 iunie 2018, informeazã AGERPRES.

Citește Ultimele Știri

Turneu extraordinar în Spania de muzică românească și colinde tradiționale cu Deți Iuga și Năstăcuța Iuga! Vino să te bucuri ...
Ambasada României în Regatul Spaniei informează: UNDE POT VOTA, ÎN SPANIA, LA ALEGERILE PREZIDENȚIALE ȘI PARLAMENTARE DIN 2024? Lista completă cu ...
În contextul eforturilor constante depuse de către Guvernul României, prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe, desfășurate încă de la debutul crizei ...

Tricolorii au obţinut prima medalie în concursul pe echipe, bronz la încheierea calificărilor, cu 28 puncte, în urma Rusiei, 10 puncte, şi a Coreei de Sud, 23 puncte.

Andreea Bogati şi Dacian Nicolae Barna au cucerit argintul la perechi mixte, cu 22,050 puncte, aurul revenit Italiei (Davide Donati, Michela Castoldi), cu 22,500 puncte, în timp ce Ungaria (Daniel Bali, Fanni Mazacs) a luat bronzul, cu 21,850 puncte.

România a câştigat argintul şi la grup (Andreea Bogati, Dacian Nicolae Barna, Gabriel Bocşer, Marian Broţei, Mihai Alin Popa), cu 22,222 puncte, fiind devansată de China, 22,333 puncte, în timp ce Rusia a completat podiumul (22,100 puncte).

România şi-a adjudecat bronzul la dans aerobic, în formula Sandra Dincă, Isabela Dumitraşcu, Mădălina Constantina Cioveie, Ioana Andreea Darie, Cristina Nedelcu, Steliana Stoenescu, Flavia Sentea, Denisa Ganea), cu 17,900 puncte. Aurul a revenit Coreei de Sud, cu 18,250 puncte, iar China s-a clasat pe locul al doilea, cu 18,200 puncte.

România a fost aproape de podium şi la trio (Andreea Bogati, Marian Broţei, Mihai Alin Popa), dar a terminat pe locul 4, cu 22,077 puncte, după Rusia 2, 22,466 puncte, China 1, 22,350 puncte, şi China 2, 22,150 puncte.

Rusia a ocupat primul loc în clasamentul pe medalii, cu 3 de aur, una de argint şi una de bronz, urmată de Japonia, 2-0-0, China, 1-3-1, Coreea de Sud, 1-1-0, Italia, 1-0-1, România, 0-2-2, etc.

Foto: AGERPRES
[the_ad id=”14304″]