INDEMNIZAŢIA PENTRU COPIII MINORI (ALOCAŢIA)
Pentru copiii aflați în întreținere, lucrătorul poate beneficia în Spania de indemnizația pentru întreținerea copilului, în cazul în care venitul anual pe familie este mai mic decât cuantumul stabilit anual de legislația spaniolă sau poate beneficia de alocația acordată în România, cu condiţia prezentării dovezii din care să reiasă că nu are drept să primească prestaţia similară în Spania (Formularul E 411 sau o adeverinţă eliberată de INSS), unde are obligația să solicite prima dată acordarea dreptului, informează Ambasada României în Regatul Spaniei.
Statul spaniol nu oferă alocație pentru toţi copiii, acordarea indemnizaţiei fiind condiţionată de venitul anual al familiei.
În baza prevederilor Regulamentului 883/2004, reprezentantul legal al copilului aflat în România are dreptul să primească alocaţie pentru copii din statul în care îşi desfăşoară activitatea.
În Spania nu există alocaţie de stat pentru copii, care să se acorde necondiţionat tuturor copiilor, indiferent de veniturile părinţilor, aşa cum se întamplă în România sau în alte state europene.
În Spania obţin ajutor pentru creşterea copilului doar familiile care se încadrează în baremele de venit anual stabilite de Institutul Naţional de Securitate Socială.
Dacă lucrează legal în Spania, reprezentantul legal al copilului trebuie să solicite întâi prestaţia pentru minori în Spania. Dacă aceştia NU au dreptul la această prestaţie în Spania (fapt dovedit prin formular european sau orice alt document în care să se specifice clar acest lucru), atunci, pentru copiii aflaţi în întreţinere în România, se poate solicita alocaţie de stat din partea statului român.
Astfel, reprezentantul legal al copilului:
- Va solicita în Spania Prestaţia pentru minor aflat în întreţinere (Prestación económica por hijo o menor a cargo). Aceasta este o sumă de care beneficiază copiii sub 18 ani, în funcţie de situaţia materială a familiei. Solicitarea se adresează birourilor Securităţii Sociale (Centros de Atención e Información de la Seguridad Social) din localitatea de domiciliu. Se completează o cerere şi se anexează documentaţia solicitată. În funcţie de venitul anual al familiei, copilul va beneficia, sau nu, de această prestaţie.
- Dacă, în funcţie de venitul anual al familiei, minorul nu are dreptul să beneficieze de Prestaţia pentru minor aflat în întreţinere în Spania, reprezentantul legal poate solicita în România Alocaţia de stat pentru copii, care reprezintă o sumă acordată necondiţionat de veniturile familiei, conform legii.
Cererea de alocație de stat pentru copii, împreună cu documentaţia necesară, trebuie depusă personal sau prin împuternicit la primăria de domiciliu din ţară.
Dosarul depus va cuprinde şi formularul E 411, completat în partea B, solicitat de la birourile Securităţii Sociale din Spania, sau orice alt document eliberat de această instituție din Spania care să dovedească faptul că împuternicitul legal al copilului nu este îndreptățit să beneficieze în Spania de prestaţia pentru copil aflat în intreţinere.
Pentru detalii pe această temă şi pentru obţinerea altor informaţii legate de domeniul muncii şi securităţii sociale vă puteţi adresa Ambasadei României la Madrid:
Biroul ataşatului pe probleme de muncă şi afaceri sociale
telefon: 0034 91 350 73 56; fax: 0034 91 345 29 17
E-mail: agregado.trabajo@embajadaderumania.es
EDUCAȚIE
Copiii lucrătorului au dreptul la educaţie în Spania în aceleaşi condiţii ca şi copiii cetățenilor spanioli. Aceştia vor beneficia, de exemplu, de dreptul la tratament egal privind acordarea burselor de studiu. Învăţământul este, ca şi în România, obligatoriu şi gratuit. Până în clasa a noua, pentru înscrierea la școală nu este nevoie de acte traduse și legalizate care să ateste situația școlară, repartizarea fiind făcută doar în funcție de vârsta copilului și de domiciliu.
Ambasada României în Regatul Spaniei:
Avda. Alfonso XIII, no. 157, 28016, Madrid
Tel: 0034-91-350 18 81; Fax: 00 34-91-345 29 17
E-mail: secretariat@embajadaderumania.es
Web: http://madrid.mae.ro
[the_ad id=”14304″]